Coincidem aproape în fiecare zi. Ne sincronizăm la perfecție ca să nu ne cunoaștem. Când o văd apărând pe peron disimulez cât pot. Uneori am impresia că mi se aude inima ca un clopot de catedrală, speriind lumea din stația de metrou. Îi observ privirea: profundă, plină de speranțe, verde. Tremur. Cred că e reciproc. Îmi imaginez mii de scene alături de ea pe traseul nostru comun de trei stații. Coboară întotdeauna la Izvor. Eu la următoarea. Azi mergem în picioare, e aglomerație. Se apropie de mine. Nu pot să respir de emoție. Chiar când i se deschid ușile îmi șoptește "privește-mă în ochi". Sunt incapabil să o fac. M-ar fi prins că-i sunt infidel. O iubesc pe alta cam de pe la stația Unirii.