Acum 3 ani (aproximativ) o parte importantă a vieții mele s-a închis.
Probabil că oricui, la un moment dat, i se poate întâmpla ca porțiuni relevante ale vieții trecute să dispară, ca în jurul lor să se facă vid și să se trezească, întrucâtva, eliberați, dar și apăsați, de tot ce a fost, dar nu mai este, dar și de tot ce urmează, necunoscut, ciudat și poate incitant.
Sau poate nu se întâmplă oricui, ci numai câte unuia cum mi s-a întâmplat mie.
Când viața mi-a adus un divorț, o despărțire de copil și de tot ce era înainte important nu aveam cu adevărat multe opțiuni - poate să mă apuc de băut, poate să mă milogesc de fosta să mă reprimească sau poate să continui, ca și cum nimic nu s-a schimbat, deși atât de mult se schimbaseră.
De fapt ce am descoperit, până la urmă, a fost că înăuntrul omidei, ce păream a fi, era un fluture, poate nu frumos, dar în orice caz interesant.
Totuși o continuitate în viața mea trebuia găsită și, ciudat, din cei 18 ani de viață curmați brusc nu am găsit altă resursă mai bună și consolare mai deplină decât jocul de bridge.
Nu sunt un jucător bun – sunt poate un jucător în creștere, cu particularitatea că a început să crească, vag, atunci când alții sunt deja foarte buni.
Pentru mine asta, rezultatul, nu a contat niciodată prea mult, cât a contat tumultul competiției, socializarea inerentă și capacitatea de a te reprezenta într-un cadru nou care nu ține cont de cine, ce și de ce ești tu, cât ține cont de modul în care semnalizezi sau nu adecvat, cât poți sau nu rezista la presiune, joc și performanță, cât ai sau nu, dincolo de viața de zi cu zi, poate încărcată, atitudine, umor și caracter în cadrul unifiant al unui simplu (?) joc.
Întâmplarea a făcut ca, având această pasiune, să nimeresc într-un cerc restrâns, preformat și incitant de oameni, cu caracteristici diverse, dar mai ales interesanți, cu pasiuni diverse, dar mai ales de tip competitiv, și cu inteligențe diverse, dar în principiu peste medie.
Pasiunea asta m-a supt mai mult decât orice pe pământ și m-a făcut să mă simt extrem de nesingur. În nonsensul ubicuitar, nonsensul unor oameni disputându-și cu acerbitate, scandal și gregaritate levate a făcut mult mai mult sens decât zecile de prieteni pierduți sau doar retrași din viața mea și apartenența la un grup atât de elitist dintr-o perspectivă, dar atât de deschis la inteligență, nuanțe și epicurianism a fost o șansă și o regăsire la momentul oportun.
Cu atât mai mult cu cât, din aceeași lume, la un moment dat a apărut și partenera, iubita și soția mea.
Nu pledez asupra faptului că toți ar trebui să învățați să jucați, deși, cei care nu joacă bridge, pierd, în opinia mea, ceva important din viață
Presupun însă că extrapolez experiența mea de a găsi o pasiune, poate restrânsă, de a te dedica la ceva nou, poate bizar și de a trăi asta cu toată intensitatea când încă poți să o faci. Pentru că din păcate, condiția umană nu dă prea multe șanse și pentru că am sentimentul că, dacă nimic din toate de mai sus nu mi s-ar fi întâmplat, aș fi fost un om mult mai incomplet decât sunt.