Timp de trei ani consecutiv am primit invitație de participare la Festivalul de la Mizil. De fiecare dată am fost tentat să mă urc în mașină și să merg la festival, dar zăpezile care apar cu regularitate de metronom la sfârșitul lui ianuarie m-au făcut să renunț. Vizita la Mizil începuse să mă obsedeze, la fel ca pe Geo Bogza.
Anul acesta au fost invitați încă doi CUC-i (pentru puținii necunoscători, CUC egal membru al Clubului Umoriștilor Constănțeni), Claudiu Conțevici și Petru Brumă. Faptul că nu mai plec singur la drum m-a făcut să-mi iau inima în dinți. Știți deviza mea: Dacă poți să-ți împlinești un vis, ești obligat s-o faci!
Am încărcat mașina vineri după amiază cu Petru Brumă, Claudiu și soția lui și cum, la ora aceea, viscolul încă nu începuse, drumul a fost cât se poate de bun.

Am fost întâmpinați cordial de organizatori - Laurențiu Bădicioiu, cunoscutul promotor al festivalului și Victor Minea, directorul liceului. După ce ne-am cazat, am făcut o plimbare prin vântul, care începuse deja să bată, până la Primărie, unde am luat cina cu cei deja sosiți. Enumăr în treacăt pe cei câțiva epigramiști cunoscuți - Efim Tarlapan, Gheorghe Bâlici, Vasile Larco, Ioan Toderașcu, Sorin Cotlarciuc… Cum , pe lângă gazde și epigramiști, mai erau și alți invitați, cina s-a transformat într-un adevărat recital de poezie și epigramă, moderat de Efim Tarlapan. Aici fac o paranteză. Sintagma “poezie și epigramă” e folosită foarte des la festivaluri și mă întreb cât de corectă este. Doar epigrama este și ea o specie a poeziei.

Ce m-a impresionat a fost participarea la recital a doi primari poeți – Emil Proșcan din Mizil și Constantin Moldovan din comuna Mănăstirea Humorului. Impresia a fost atât de puternică încât m-am gândit că n-ar strica, la următoarele festivaluri, să fie cât mai mulți. Cum nu-i putem învăța poezie pe primarii în funcție, singura soluție ar fi ca, la următoarele alegeri, să votăm poeți. Mazăre, păzea!



Claudiu Conțevici, primind aplauze la scenă deschisă




Primarul Constantin Moldovan către cei doi CUC-i: vă aștept la Mănăstirea Humorului


Vineri seara începuse deja să fulguiască. Dar sâmbătă dimineața...

Să vedeți ce mi s-a întâmplat:
Seara m-am culcat cu Brumă-n pat,
Dimineața, toți puteau să vadă,
M-am trezit c-un munte de zăpadă.

Am ajuns cu greu la liceul "Grigore Tocilescu", unde urma să se desfășoare festivitatea. Acolo am avut o surpriză deosebit de plăcută. Plecată sâmbătă dimineața, a sosit printre nămeți constănțeanca Mihaela Meravei, câștigătoarea Marelui premiu la poezie. Venise cu mașina, cu soțul și băiatul, ceea ce făcea ca grijile pentru drumul de întoarcere să se împartă la doi.
Tot cu mașina, dar din București, a venit Laurențiu Ghiță, aducându-i pe Ștefan Cazimir, George Corbu și Elis Râpeanu. M-am bucurat să-l văd și să-l felicit pe Florian Abel. Ceva mai târziu a apărut Petru-Ioan Gârda și, spre sfârșitul festivității, Violeta Urdă. Mă rezum la epigramiști, cărora le este destinată cronica de față.
Înainte de orice, am ieșit cu toții în viscol, pe treptele liceului, pentru o poză de grup.



Cum s-au făcut multe poze, îmi părea rău că nu mi-am pus căciula pe cap


Dintre personalitățile așteptate, singurul prezent a fost Corneliu Leu. Au lipsit din cauza vremii Solomon Marcus, George Stanca, Nicolae Dabija, precum și invitații de onoare Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache. Să ne înțelegem, sala era plină de personalități, eu le inventariez doar pe cele anunțate în Programul festivalului.
Tot din cauza vremii au lipsit premianții doi și trei de la poezie, iar Laurențiu Bădicioiu a trebuit să-și asume sarcina moderării festivității, întrucât moderatoarea invitată a lipsit și ea. În schimb, epigramiștii invitați au fost prezenți în păr. Cu o singură excepție, eu n-am putut fi prezent în păr.



Imagini din sală



Absența unor personalități a fost compensată prin rularea unor filme din edițiile trecute


După care a luat cuvântul domnul George Corbu, pentru acordarea premiilor de la secțiunea Epigramă. Dar înainte de orice, a ținut să-i înmâneze colegului meu de club, Claudiu Conțevici, în mod public, legitimația de membru UER. Felicitări, Claudiu Val!

Prin amabilitatea lui Laurențiu Bădicioiu, voi publica integral toate epigramele premianților. Știu că o parte au apărut deja pe agonia, dar e posibil ca acest text să fie citit și de alte persoane. Nu înainte de a aminti o cutumă a juriului, menționată de domnul Corbu: în jurizare, prima epigramă (cea tematică) a avut pondere mai mare decât celelalte.


Abel Florian – Marele premiu George Ranetti




Imposibilitate

Prin stepa rece,-n viscole brăzdată,
Sau prin furtuni de jar ce-l înconjoară,
Mizil nu va renaște niciodată,
Deoarece nu a-nvățat să moară.

Proverberații

"Cine fură azi un ou"
Zice-o vorbă populară,
Va continua cu-n bou
Și va isprăvi cu-o țară.

Învingem

Spre țelul nalt, la care-ajung
Puțini, prin luptă-nverșunată,
Răzbatem, cât ar fi de lung.
De-o fi să ne urnim odată!

Drumul

Chiar dacă drumul efemer
E greu și nu știi unde duce,
În față ai mereu un cer,
Cât timp în spate ai o cruce.

Gheorghe Bâlici – Premiul Grigore Tocilescu ex aequo




Orașul Mizil

Mizilul e oraș vestit
Ce între-atâtea e vedeta,
Fiindcă-n el s-au întâlnit
Romeo și cu Julieta!

Parlamentarii

Nu vreau să-i critic, nici să-i sap,
Dar, după ce-i alegi prin vot,
La ei durerile de cap
Imediat se mută-n cot!

Săracul la mare

Sărmanul cel cu zile triste,
Făcând doar baie de nămol,
Ar fi ajuns și la nudiste…
De nu era cu fundul gol.

Stai să-ți spun

Voi fi eu fire cam trăsnită,
Dar mie-mi pare că, prin ani,
Mai multă lume-ar fi cinstită,
De-ar câștiga din asta bani!

Elis Râpeanu - Premiul Grigore Tocilescu ex aequo




Informația

Din născare, mizileanul
Știe că, în lumea-ntreagă,
Gura o închide banul
Și tot banul o dezleagă.

Unui doctor care s-a oferit să-mi plătească volumul de epigrame

Mi-ar face doctorul saftea
Și întâmplarea-ar fi spre bine
Că prima dată-n viața mea
Un doctor m-ar plăti pe mine.

Verdict beton

Pe drept verdictul este dat,
Fiind respinsă ipoteza:
Alesul nu a plagiat,
Ci omul care-i scrise teza.

Nepotul despre duelul epigramatic

Eu cred că bunicuțul minte
Când în dueluri ia viteză
Și zice „dinte pentru dinte”
Că nu se-ndură de proteză.

Schimbări

Vremile sunt suferinde,
Sexul liber se extinde-
Bate vânt de libertate
Și prin față, și prin spate.


Laurențiu Ghiță – Premiul Agatha Grigorescu Bacovia




La Verona

Din multele unghere-ale planetei,
Sosesc turiști, cu mii și milioane,
Spre a vedea balconul Julietei,
Visând, de fapt, la ale ei... „balcoane”!

Cauza reală a tragediei „Romeo și Julieta”

Cercetători britanici au lămurit planeta
Și, dublei sinucideri, găsitu-i-au mobilul:
Ei, nefiind în Schengen, Romeo și Julieta,
Au fost întorși din vamă și n-au văzut Mizilul!

De ce vorbim de-o tragedie

E-o mare tragedie și lacrimi curg cu tona,
Nu pentru că-i omoară, pe toți, maestrul Will,
Ci pentru că-i mutată sceneta, din Verona,
Și-adusă de Ranetti, la țară, la Mizil!

„Mort”, între vii

Ranetti-a dovedit, fără efort,
Că, printr-al său procent de tragedii,
Mizilul e-un oraș aproape mort,
Deși se află-nconjurat de vii!

Totdeauna m-am ferit să fac aprecieri în cronică asupra valorii epigramelor premiate, las asta pe seama cititorilor. Dar îmi permit să observ un lucru: Elis Râpeanu a trimis cinci epigrame în loc de patru, câte erau prevăzute în regulament. Și iată un citat din regulamentul concursului “Mircea Trifu”, organizat de domnia sa: “Se vor trimite 3 epigrame la temă și 2 epigrame pe temă liberă, în total cinci. Nu primim supliment de epigrame, rostul concursului fiind să jurizeze, nu să selecteze.”. Deci, fă ce zice popa, nu ce face popa!

A urmat un recital al celorlalți epigramiști prezenți. Spicuiesc din notițe.

Ioan Toderașcu - Festivalul “Romeo și Julieta La Mizil” împlinește șapte ani

Un festival frumos, de toată fala,
Dar despre care-mi vine tare greu
Să cred că va începe mâine școala,
Când de atâția ani e la liceu!...

Petru-Ioan Gârda a fost întrebat de către Bădicioiu, în plen, cum de nu a câștigat niciodată la Mizil. I-a răspuns, în proză, că a trimis epigrame nu laude. Apoi, la cererea unui material pentru antologie, a scris catrenul:

De ce au câștigat mereu alții la Mizil

Am scris, în fel de fel de game
Și am trimis la... Fefelei,
Întotdeauna epigrame,
Nu madrigale, precum ei.

La rândul meu, am amintit că este a treia oară când sunt invitat și, exact când m-am hotărât să vin la festival, vremea e mai potrivnică decât oricând.

Îngrijorare

Am vrut cu toți colegii să mă-ntrec
Dar ani de zile n-am putut să vin.
Acum, se pare, nu mai pot să plec
Și întrebarea e: Mai este vin?

Directorul Victor Minea m-a asigurat, în gura mare: “Mai este, mai este!” Și a fost!
Cum Laurențiu Bădicioiu mă recomandase drept președinte CUC, am explicat cum CUC-ii au procedat precum Curcanii lui Alecsandri, schimbând porecla în renume. Laurențiu Ghiță a sărit de pe scaun, provocând râsete în cascade:

Cluburile, văd, proliferează:
CUV - vâlcenii, CUC și constănțenii.
Să sperăm că nu-și înființează
Prea curând, cenaclu, reșițenii!

Recitalul epigramiștilor a fost apreciat, Laurențiu Bădicioiu recunoscând, la sfârșitul festivității, că a salvat întreg festivalul.
A urmat o paradă a modei la care, recunosc, mi-au plăcut nu numai fetele ci și rochiile cu motive etno.





Echipa Sysy Atelier din Piatra Neamt


Corneliu Leu și Ștefan Cazimir și-au onorat invitațiile prin luări de cuvânt înțelepte și amuzante în același timp.

Premierea la poezie a fost efectuată de primarul Emil Proșcan. Din păcate, așa cum spuneam, singurul premiant prezent a fost constănțeanca noastră, cea care a câștigat Marele Premiu “George Ranetti ” la poezie - Mihaela Meravei.



Mihaela Meravei mulțumindu-le organizatorilor, în stânga primarul Emil Proșcan, în dreapta directorul festivalului, Laurențiu Bădicioiu


Festivitatea s-a terminat cu un moment muzical, susținut de doi elevi ai liceului. După care ne-am îmbrăcat să mergem la restaurant, printr-un viscol de zile mari. Cu ocazia asta, am reușit să ne adunăm într-un colț pentru tradiționala fotografie a agoniștilor.



Agoniștii Ioan Toderașcu, Petru-Ioan Gârda, Laurențiu Ghiță, Florian Abel, Dan Norea





Prin viscol, spre căldură


La restaurant, epigramiștii au fost norocoși. Pe lângă Violeta Urdă, au mai avut la masă încă trei frumoase moldovence din Chișinău, așa încât s-au făcut fotografii în toate combinațiile posibile. Singurul nehotărât a fost Toderașcu: s-a fotografiat cu toate trei odată.



Sunt sorbite cu nesaț vorbele marilor maeștri...




...se dau autografe...




...se schimbă adrese de email...




...se caută muze...


După cină, o parte dintre comeseni s-au mutat la liceu, unde au continuat să îmbine plăcutul cu plăcutul. Dar recitalul n-a mai avut atâta succes, datorită oboselii evidente a unora din combatanți.




Și cu asta, festivalul propriu-zis s-a încheiat. O parte din participanți au plecat sâmbătă pe la prânz cu mașinile, alții au plecat seara cu trenul.



Gheorghiță Bâlici, Vasile Larco, Sorin Cotlarciuc și Efim Tarlapan, conduși la gară


De aici încolo începe epopeea celor șapte constănțeni. Duminică dimineață ne-am uitat la televizor și am constatat că nu se poate pleca, toate drumurile spre Constanța erau închise. Domnul Victor Minea ne-a sunat și ne-a invitat la liceu, unde am mâncat, am băut o cafea și am pus țara la cale. Vorba vine, țara nu se lăsa deloc pusă la cale. Am profitat de ocazie și am mai făcut o fotografie de grup, cu cei rămași.



Puteți remarca: doi primari, doi organizatori, două frumoase din Chișinău, trei CUC-i,dintre care unul în-soț-it și o mare premiantă, divinizată de soțul ei


Claudiu Conțevici a recitat o ultimă epigramă (așa sperăm cu toții):

Să vă spun eu care-i șpilul:
În istorie sunt scrise
Două mari orașe-nchise
Roma și, acum, Mizilul.

Duminică seara am stat cu toții la televizorul de la recepția hotelului, la o friptură și un pahar de vin. Trebuie să menționez că, deși ne-am prelungit șederea cu o zi, n-am cheltuit nimic. Hotel, mâncare, băutură, totul a fost suportat de gazde. Eram noi veseli, dar toți ne considerau sinistrați. De aici titlul cronicii, pe care l-a dat Mihaela Meravei și l-am preluat aici: Sinistrații veseli din Mizil.

Luni dimineața, ne-au vizitat Victor Minea și Laurențiu Bădicioiu și ne-au asigurat că, dacă vrem, putem rămâne la hotel până devin drumurile sigure. Deși autostrada A2 era închisă, iar despre drumul vechi nu se știa mare lucru, ne-am hotărât să plecăm spre casă. Dar nu prin Buzău - Urziceni - Slobozia, care trecea prin focarul viscolului, ci prin Ploiești - București. În cel mai rău caz, fiecare dintre noi avea în București o rudă sau o cunoștință unde să înnopteze.
Șoseaua a fost bună, după care am străbătut cu bine capitala (de centură ne era teamă), dar la intrarea pe autostradă ne-am împotmolit. Un polițist bloca accesul și, bineînțeles, nu știa nimic despre motive sau despre o posibilă deblocare. În schimb ne-a șoptit pe un ton confidențial:
- Am auzit de la cineva că se poate ajunge până la Lehliu pe drumul vechi.
După reflecții nervoase de genul “De ce mama dracului au făcut autostrăzi, dacă nu sunt în stare să le întrețină!”, ne-am luat inima în dinți și, plini de curaj și de credință în Dumnezeu, am plecat pe drumul vechi. A fost acceptabil nu până la Lehliu, ci chiar mai departe, până la Dragalina. Dar acolo pe noi ne-a blocat o altă mașină de poliție. Pe ruta Dragalina - Fetești se putea circula doar pe o singură bandă și se formau convoaie alternative în ambele sensuri. Mașina Mihaelei, care era un pic mai în față pentru că se grăbea, a prins coada ultimului convoi. Noi am așteptat vreo două ore, timp în care ce ne enerva cel mai tare era muțenia polițiștilor, care nu ne dădeau nicio veste despre durata așteptării. De bază erau tot zvonurile:
- Au ajuns pe la Ștefan cel Mare, am un văr într-o mașină din convoi.
În sfârșit a sosit convoiul, cu câteva sute de mașini, printre care multe autocisterne. S-a format unul similar spre Fetești, în frunte cu o volă și o mașină de poliție. Noi eram pe poziția a doua din câteva sute, lucru care ne-a umplut de mândrie:
- Numai președinții de stat mai merg pe șosea cu mașina poliției în frunte.
Dar în câteva minute mi-am dat seama ce soartă ingrată au președinții: girofarul poliției la câțiva metri în față este pentru ochi o chestie cumplită, nu vă doresc așa ceva. Drept care am lăsat baltă planurile de a candida la președinție.

Ce nu v-am spus este că pe Claudiu l-a sunat pe drum o fostă colegă, ziaristă la ziarul Telegraf din Constanța. Când a aflat pe unde suntem și cu ce ocazie, i-a cerut amănunte. Drept care, în ziarul de marți, a apărut un ditamai articolul pe trei sferturi de pagină, cu titlul “Patru scriitori constănțeni, înzăpeziți în Prahova”. Poate am fi ocupat întreaga pagină de Cultură, dar mai erau și alte articole mai mici și mai puțin importante, de exemplu “Patru scriitori români, propuși pentru Nobel”.
Peste vreo două ore, ziarista a mai sunat o dată.
- Pe unde sunteți?
- Pe la Fetești, tocmai am intrat pe autostradă!
- Să conduceți cu grijă, să nu pățiți ceva, că eu am scris că ați ajuns cu bine și nu mai am timp să refac.
Așa că am condus cu grijă și am ajuns cu bine în Constanța abia pe la ora 22.

Nu poate fi altă încheiere mai potrivită decât mulțumirile, din partea întregului grup de constănțeni, adresate organizatorilor din Mizil, primarul Emil Proșcan, directorul liceului Victor Minea, profesorul Laurențiu Bădicioiu, pentru omenia și ospitalitatea de care au dat dovadă.