1.Angoasa și anxietatea existențiale se infiltrează în spațiul eterogen umplut cu emoții și influențează monadele spirituale producând bulversări și răvășiri.

2.Scrisul reflectă ființa poetică care se expune pudic în vitrina cuvintelor.

3.Speranța se rătăcește prin spațiile umane ale nepăsării și delăsării, însă sacrosantul în luptă cu profanul estompează răutatea și indiferența întipărite ca un stigmat în oamenii ce fac din jale un surogat existențial.

4.Dansăm prin viață în ritmul indus de dinamicitatea acțiunilor, alături de amăgiri și deziluzii care prăbușesc elanurile dintr-un psihic morbid.

5.A râde cu toată ființa deschide lăuntric o arie în care pulsează timid fericirea.

6.Parcurgem nebunia vieții scrijeliți cu plânsul înăbușind entuziasmul șubrezit de deprimări, iar cuvintele rostite se întorc ca un bumerang lovind simulacrul fericirii.

7.Mugur de cântec al lirismului, poemul este creat de substanța eufoniei și conține în aria sa, intuit sau revelat, strigătul fericirii ștrangulate de suferință.

8.Ura – portret hidos al brutei – se întinde în lume ca o calamitate și doar rațiunea obiectivă o poate sfărâmița în corpusculii neființării.

9.Când sfera în care trăiești și gândești s-a fisurat, orizontul în care pui speranțele și idealurile a devenit confuz, iar foamea de nemărginire și dorul de zbor s-au zdrobit de steiul neputințelor și al dezechilibrelor.

10.Neologismele pe care le folosesc în creația artistică împrumută gândirii eflorescențe de cântec și sonorități reflexive, iar uneori creează structura poemului ornat cu sofisme și silogisme personale.