"Nu te lua la trântă cu fetele deștepte”, a fost, poate, cel mai important sfat pe care mi l-a dat mama când eram copil. Anii au trecut și-am uitat de povața ei.
Cu puțină vreme în urmă, să tot fie vreo cinci ani de atunci, (cum s-ar spune doar o clipă la scara timpului), o tânără, suavă și genială poetă, comenta cu patos propria creație: „Îi detest”.
De-ați ști de cîte ori mi-a stat și mie pe limbă acest inspirat titlu! Ce să fac, mi-a luat-o dumneaei înainte.
Dar să lăsăm titlul la o parte, intransigenta poetă vorbea cu atâta eleganță și erudiție despre „les marionnettes”, subliniind cu aplomb „that’ s the point” , încât m-a determinat să-i citesc și alte iprăvi literare.
Prietena ei de glume poetice, o scriitoare la fel de unică și genială, dorind să ne arate că nu e mai prejos, s-a repezit la masa de scris și în mai puțin de nouă ore, nouă minute și nouă secunde (evident, a recurs la simbolul cifrei nouă) a „născut” cel mai incomensurabil autodicteu: „Poemul marionetă”.
Succesul a fost fulminant, artiști și scriitori renumiți, s-au întrebat zile în șir, oare cine trage sforile? fiindcă bieții comentatori , istoviți de atâtea lămuriri estetico-filozofice, au rămas prizonierii poemului marionetă.
O a treia grație (iarăși ne întâlnim cu simbolicul număr trei) n-a rezistat elanului contagios al prietenelor sale și ne-a dăruit în următoarele ore o capodoperă : „Dimineața poemului”, care se împiedică în consoane, se oprește, dar, în cele din urmă, intră în ritm! și ne vorbește de aceleași marionete.
Dragele moșului, cât de actuale sunt poeziile voastre despre marionete! Vă admir, vă iubesc, dacă n-ți fi existat, cu talentul vostru inegalabil, n-aș fi aflat niciodată ce se ascunde sub faldurile unei fuste crețe.