sub plumbul iernii
orașul adormit respiră
aer primăvăratec adus
de curenți meridionali

pe terasa unui restaurant
dosită după gardul viu
supraviețuitor minusurilor
sub umbrela ponosită
rămasă deschisă tot timpul
îmi adun gândurile ghemotoc

apoi
mâinile mi le plimb
pe-o stradă pustie

pașii mi-i las mânați
de murmurul unui cântec
ce-mi vine în minte
deodată cu amintirea mamei

stop -
"podoabă" mă făcea când
îmi manifestam capriciile

fără bătaie…!

sensul cuvântului
de ocară
aducea zâmbetul în colțul gurii
de ambele părți

acum
doar mie
regrete