1.Perfecțiunea crește progresiv în sfera infinită a veșniciei, delimitând un univers prin care circulă un Dumnezeu pe aripile luminii cu viteza gândului și care introduce corpusculi din spiritul Lui în mințile oamenilor, ce dizolvă tenebrele din intelect și rațiune.

2.Pentru suflet, corpul nu-i este suficient și se întinde dincolo de aura lui, în spațiul eterogen al realității.

3.Dumnezeu ia efemeritatea celor Aleși și o introduce în sfera infinită a veșniciei, iar finitudinea se impregnează cu substanța veșniciei.

4.Perfecțiunea divină intră în contact cu imperfecțiunea imanentă ființării, astfel că, pe scena vieții, se desfășoară o perpetuă luptă.

5.Comunicarea dintre mine și Dumnezeu se face prin poezii.

6.Observ în fiecare om o complexitate de elemente estetice și morale a căror substanță modelează sinele, alături de substanța degenerescenței, din care sunt modelați avortonii.

7.Așteptarea a ceva transfigurat își extrage seva din răbdare, care divide suferința în corpusculii plictisului, dizolvați în febrilități.

8.Tăcerea din exterior se dezfoliază de ființă și devine țipăt multiplicat în ecourile neființei transfigurate în simfoniile naturii.

9.Mă observ pe mine însumi, cu fluxuri și refluxuri ontologice, și văd cum tăcerea se zvârcolește în neînțeles, tumultul se zbate în afecte și sinele își dăruiește substanța perenă unor categorii ale vârstelor efemere.

10.De ce-urile își trimit întrebările esoterice în lăuntru, în căutare de eurile înrădăcinate în ființă.