Pe vremuri diavolul avea pielea de preț mult căutată de doamnele simandicoase să își facă pălării și sandale la modă pentru saloanele literare oculte. În ultima vreme el nu este vânat cu ușurință, fiindcă a devenit tot mai viclean. Nu mai este demonul de bună credință care ispitește și pedepsește doar pe păcătoși, fiind prin aceasta demn de respect și remunerație substanțială. Diavolul s-a emancipat: a învățat să fure ca-n codru, inclusiv sufletele cuminți și chiar trupurile (marfă de mâna a doua) ale credincioșilor slabi de înger, ale celor cu chipurile trase de boală sau de sărăcie. Oamenii încă mai râd de domnia sa fără să știe că în prezent este mai rău să dai de dracu decât să fii scufița roșie față-n față cu lupul.

Diavolul s-a imunizat, bea chiar aghiazmă de parcă ar fi țuică de prune dublu rafinată. Dumnezeu parcă a uitat cartea lui Iov și și-a lăsat slujbașul încornorat să se îmbrace tot mai dichisit, să fie fercheș și prezentabil, prilej de inspirație pentru artiștii care nici nu mai sunt considerați decadenți, un altfel de zburător pentru fecioarele visătoare, un individ respectabil care merită și apărare în instanță, prezent cu nonșalanță în case de oameni religioși și pe aleile parcurilor admirând florile, actor priceput și încununat cu lauri pe scenă și ecran, încât se pare că lumea a uitat deplin rostul din vechime al personajului. Diavolul s-a desacralizat, s-a demonetizat, a devenit tot mai uman și prin aceasta mai periculos și mai lipsit de scrupule.

În urma acestor transformări recente, tot mai mulți oameni își închipuie că a face târgul cu diavolul este un lucru demn de invidiat. Fiecare crede că poate să îl păcălească cât de cât, să obțină avantaje mai mari la un preț cât mai mic. Se spune că în spatele unui bogat e un diavol, iar în spatele unui sărac, doi. Fiindcă aceia bogați au deja un diavol care le slujește interesele. Omul inteligent îl poate vedea zâmbind în portrete de familie din spatele capului familiei. Și așteptând următoarea apocalipsă mă întreb dacă într-adevăr toate sufletele păcătoase vor cădea în genune și pedeapsă, așa cum e scris. Dar ce folos? Din moment ce ei sunt fericiți, purtând diavolul în ei ca pe un fel de parazit, ori mai degrabă organism simbiotic, și se gândesc că au trăit viața cum au vrut și s-au bucurat de toate roadele pământului, în timp ce oameni de moralitate ireproșabilă rămân doar cu promisiunea cerurilor și convingerea că ceilalți suferă și ei ca mărul ros de vierme dinăuntru. Eu încă mai cred că așa este. Poate că soluția ar fi readucerea diavolului la statutul său inițial, schimbarea imaginii sale publice, treptat.