era o ușă înaltă și albă cu clanța în dreptul inimii mele.ciocăneam discret să intru în audiență la dresorul de păianjeni cu cruce. un om gras și roșcovan care-și mesteca mustața tacticos. eram udă de emoție și caldă ca puiul abia ieșit din găoace. bărbatul vorbea chicotind ascuțit fiindcă se știe că moartea nu e un lucru atât de serios ca viața. înghiți un nod în gât dintr-un colț de stea care ți-a mai rămas. ca atunci când bei lapte după vărsat de vânt. uneori numai soarele îți mai rămâne și mori iarna. alteori te scuturi de stele și lună din păr ca salcia de toamnă. te enervezi de-ți fug ochii din cap până când păianjenii nu mai țopăie pe fotografia ta cu picioarele în sus.

atunci era o zi întrutotul obișnuită. doar la caruselul din târg s-au vândut mai multe bilete. nimeni nu e perfect. nici măcar cei care prezic starea vremii.