timpul meu a fost
nu-mi mai venea să trăiesc nici măcar în vis
foarte mulți dintre cei cunoscuți de mine
au murit cu mult înainte
zeci de mii de localnici se adunaseră
pentru a-l întâmpina pe tovarășul
când are să fie ovaționat de întreaga sicilie
o mie de copii dispăruseră
printre cioburile unui destin
căruia zadarnic m-am străduit a-i face față
printre cioburile de la ultimul geam spart
de la școala fantomelor verzi
înțepenite pe holuri spre dincolo
aud vocea recunoștinței
,, ai rămas singurul profesor din lume
care colecționează cioburi silindu-se
să le așeze într-un destin
semeni cu ceauÈ™escu în sicilia’’
nu-ți fă prea multe mustrări de conștiință
ceaușescu a fost un om bun
& regele a fost și chiar mai trăiește observând
cu duioșie și candoare cele trei-patru generații
sacrificate fără nici un ideal poate doar acela
de a zice mersi că mai suntem în viață
zi mersi că ești unicul om din lume
care merge singur pe străzi
când străzile se mută nu se știe unde
orașele dispar nu se știe cum
judecătorii nu mai judecă
lumea nu se știe de ce mai există
nu mai am somn fără memoria lucrurilor
care urmează să se-ntâmple pe drumul
fără început și fără sfârșit