Dâmboviță apă dulce, cin’ te bea nu se mai duce. Dulcele rămâne mai puternic în amintire. Și după ce râul seacă râsu’-plânsu’ vremurilor este partea cu rădăcină adâncă în creier ca un fel de hrean. Îl folosești ulterior drept condiment vrând-nevrând. Pișcă la limbă. Întâlnirile întâmplătoare ale vieții cu oameni îmbrăcați la fel ca tine, cântecul despre cuc la radio chiar când îți cântă cucul în grădină, felul în care câte un copil se joacă în fața blocului strigând papalașcă exact după ce tu scrii în memoriile tale despre amărâta aia de papalașcă din noroiul de pe ulița copilăriei.
Femeie eram. Prinsă la mijlocul ciulendrei în jocul râsului cu dinții verzi, ca după ce mănânci spanac. Om sobru totuși, mi s-a refuzat camera aceea întunecată cu figuri întunecate care desenează vorbe în cărbune și ascultă concerte pentru violă și contrabas, dar numai pe ascuns. Dar mi s-a refuzat și lumea cu telefoane fixe în care mereu se aude câte o trompetă de hârtie șuierând ascuțit.
Serviciile secrete nu sunt răul necesar. Sunt necesitatea înțeleasă ca libertate. Binele florii depinde și de ghiveci, dar și de sămânță. Ce este mic crește mare, ce este afară intră înăuntru. Apoi invers. Microfoanele implantate în fotoliul de acasă din binecunoscutul cântec. Þigara de pe etajeră. Cea de pe holul spitalului de psihiatrie, fumată cu oameni despre care nu știi ce înțeleg, care cred că înțelegi ce nu știi. Nimic secret, doar oameni și gândurile lor despre secrete. Glumele despre K-A-R-U-U-S-O-mania (e vorba de gramo-foane și mulți pacienți cu ana-gramă), el nefiind marele tenor al vremurilor trecute. Cine să te ia fată dragă, cu un singur picior în groapă? Omul acela care numără gâștele și găinile și caprele pe care le are și ar vrea, zice el, să le împartă cu tine? Râdeți voi...nu. Am refuzat, ei ziceau că e de-al americanilor. Peștele nu mușcă momeala, ziceau alții. Oamenii trebuie să se mai și distreze, viața nu este pavană pentru o infantă defunctă. Dar altfel nimeni altcineva nu m-a mai cerut vreodată în concubinaj. Fost-ai lele, când ai fost.

Bateți la mașina de dactilografiat, țăcăniți din timp în timp la vechituri. Diferențe lingvistice minore între servicii secrete – securitate - servicii de informații. Pe brațul fotoliului aveam totuși o migrenă, vocile stinse dispăreau dacă ridicam capul, dar omul misterios în blugi spălăciți n-a venit nici la ora aceea. Îmi spusese că el mă ascultă, nu că ascultă de mine. O colegă de facultate zicea că mă admiră și că ea lucrează la SRI. Că apare exact când eu cer drepturi umane fundamentale și inalienabile la altă instituție este doar un alt fapt întâmplător. Cealaltă însă nu avea dreptate. Zicea duduia că eu sunt nebună și ea e sănătoasă deși tot la spitalul de nebuni eram amândouă. Numai fiindcă eu nu înțeleg că am avut probleme politice. Și că trebuie să colaborez cu securitatea. Ana Pauker cu mătură. Eu - Cenușăreasa care a crezut în ea și a căutat în aer miros de securiști după ieșirea din spital. Fără rezultat, ei sunt creaturi fantastice. Mitologice. În definitiv omul a fost lăsat de Dumnezeu cu liber arbitru. Cine este țap ispășitor nu are neapărat barbă. Nu minte.