De ceva vreme am simțit câteva modificări interesante în raționamentul, comportamentul, prioritățile și atitudinea mea generală.
La servici mă înțeleg cu ceilalți, mai ales de când mi-au dat un cabinet relativ izolat, unde ei nu prea vin.
Pacienții mă caută în continuare, sigur cu excepția regretabilă a celor vindecați.
Câte un student, ocazional, îmi dă sentimentul că unele din explicațiile mele s-au cuibărit în mintea lui, ceea ce compensează pentru grupele cărora frazele mele de-abia le-au clintit ceara din urechi, nici pe departe stârnind vreo avalanșă gnostică intracerebrală de natură a subția periculos de mult nivelul neurotransmițătorilor necesari celorlalte funcții vitale concomitente.
Performanța mea la bridge s-a îmbunătățit, viața arătând că uneori, dacă adversarii sunt apatici, pot chiar câștiga, dar mai ales că atunci când pierd, spre deosebire de anii anteriori, știu exact de ce.
Scrisul îmi merge relativ bine, îmi vin ideile în cap cum vin îndemnurile în mintea unui schizofrenic și în principiu reușesc să mă exprim suficient de bine cât să înțeleg a doua zi, la trezire, aproape tot ce am vrut să spun.
Străbat în fiecare zi cu maxim interes gaura de vierme ce desparte serviciul de casă, lăsând grijile legate de acesta să se acumuleze în memoria apelurilor nepreluate și, chiar dacă dimineața sunt obligat să străbat drumul invers, probabil și datorită ghinionului permanent la loto, singurele consulturi care îmi fac plăcere sunt cele oferite nevestei.
Am înțeles că relația cu o soție tânără și cu o fiică adolescentă se bazează mai mult pe gestionarea dreptului de-a tăcea decât pe compulsiunea de-a vorbi și că opiniile mele privind machiajul, vestimentația, achizițiile de infrastructură feminină și celelalte subiecte de conversație nu pot fi decât superlative, indiferent de moment, context și relevanță.
Am înțeles că pe pământ sunt două categorii mari de oameni – cei care au bani, dar li se pare că nu au și cei care n-au bani, dar li se pare că au. Cândva alesesem să fac parte din prima categorie și a fost nevoie de un partaj ca să pricep că oricâte alune a strâns veverițoiul vara, tot veverița o să le ronțăie iarna în scorbură. Așa că, sprijinit masiv și de salariul și de situația economică actuală, am realizat că nu are sens să strâng bani la ciorap cât are sens să am măcar ciorapi noi. Și că voi cel puțin la fel de fericit ca o persoană supărată permante că vila lui nu are cramă, că BMW lui nu se compară cu Mercedesului vecinului sau că amantei noile silicoane nu–i sunt chiar simetrice.
Am sesizat aceste modificări, dar nu mi le-am explicat din prima, am presupus eronat că-i vorba de înțelepciune.
M-am înșelat, măsurătorile din sânge mi-au arătat că-i vorba doar de un nivel robust de testosteron în sânge.