ceea ce mă îngrozește este că lumea în mijlocul căreia nu m-am putut obișnui
l-a desemnat pe barabas ca fiind zeul suprem
nicio retorică a primăverii nu a putut șterge vinovăția frunzelor de smochin
locuiesc o țară părăsită de spirit precum într-o casă ai cărei proprietari
au închiriat-o pentru patruzeci și nouă de ani
primindu-și plata înainte construindu-și mausoleul vizibil din alte spații
cu alți zei aici nu a locuit nimeni
pare să spună piatra funerară
din care s-au înălțat zidurile
dintre mine și viață
dintre mine și tăcere
dintre mine și facerea lumii
nu sunt rău chiar mă consider un om bun
după ce am putut avea într-o noapte
după lectura lui diderot o altfel de părere o revelație simplă
despre îngemănarea ticăloșiei și a răutății
fatalitate a celui care crezând că săvărșind
o crimă pentru care n-a fost pedepsit
și continuă să trăiască sperând că atârnând grele
și sforăitoare lozinci deasupra orașului
nimeni nu-l va descoperi pe făptaș nici o idee a vreunei justiții
recunosc că în câteva rânduri am vrut să ucid oameni părăsiți
de viața spiritului care se apostrofau unii pe alții cum și de ce există
numai șansa de a fi adeptul unei religii al cărei decalog
mi-a dat puterea munților de mânie prăbușiți sub mine
ca o femeie să nu izbucnești să nu concediezi lumea
munții care cresc din mine făcuți pentru a-i escalada
vorba tovarășei elena ceaușescu
,,prietenii mei intelectualii pot să vă confirme’’
un medic nepriceput de dinți amortizându-mi durerea
cu un leac de frică mai din lăpușneanu
mai din filmele cu stan și bran
poezia nu aduce nici pacea sufletului
nu vindecă nici rănile războiului
doar îngerul își atârnă aripile peste învinși și învingători
adesea moartea hicleană vine și curăță locul de mână cu barabas