nu-mi prea păsa de femeia ce ieșise la poartă
și-mi striga nenorocitule ai rupt lumânările
nici de bătrânul care plivea ceapa încercând să-și vindece hemipareza
eu striveam crizantemele cu disperarea unui soldat belgian ce așteaptă
miracolul de la dunkirk
îmi spuneam că un mormânt fără felinare e ca o casă fără femeie
când scaperi chibritul și lumina începe să pâlpâie în dreapta și-n stânga
e ca și cum te-ai îngropa între sânii unei femei
iar totul în jur începe să miroasă a sex
a himen și bauxită

*

bărbatul de lângă mine spunea cu jumătate de gură
când ai timp mai pune și tu pământ proaspăt că ăsta
e galben și tare ca dracu
administratorul cimitirului făcea complice cu ochiul
nu-i nimic se rezolvă mâine se sapă o groapă nouă
și-atunci o s-avem din belșug pământ proaspăt și negru
ca cerul gurii unui câine de stână
ne frecăm bucuroși mâinile așteptăm mâinele
ca bătrânii dîn sat mașina cu pâine

*

loc mai bun nu găsești să te obișnuiești cu abandonul
toate structurile locuite și-au luat ferestrele-n spinare
celor ce nu mai sunt își arată curul ca niște scoțieni beți
ce urlă for auld lang syne my dear
prin iarba înaltă melcii s-au lepădat de cochilii
bătăile inimii devin o arsură electrică
umbra mea se transformă-n marsupiu în care adorm
liniștit
zilele-mi seamănă tot mai des cu un vânat pe care-l eviscerez
cît mai departe de zonele populate
să nu-i întărât
pe cei ce nu mai au timp

*

dacă aș fi avut șansa s-o iau de la capăt
m-aș fi făcut bucătar la psihiatrie
seara aș fi făcut paste cu ton
nimeni nu s-ar mai fi asfixiat cu bucăți de carne
așa cum se mai întâmplă celor ce și-au pierdut mințile
din cauza oamenilor
aș fi avut o femeie cu sânii ca niște fructe de baobab
strânsoarea coapselor ei ar fi fost de ajuns
să mor neștiut
ca abatele faria