ce frumusețe
îmi întind coatele pe biroul mic și murdar
ca șorțul bunicii când fierbea magiunul de prune
- dar bine că le pot întinde în voie -
ce plăcut era să gust din ceaunul mare direct
când ploua mărunt prin friguleț blând de toamnă
și cuiburile de răndunele erau încă la locul lor

– vecina de dedesubt iar ascultă televizorul
dar bine că mai încet de când s-a desprimăvărat
și în locul câinilor sunt doar alarme de mașini
sau râsetele tinerești în fața blocului –
am un ceas de birou care ticăie pixuri caiet un telefon mic
foarfeca prea necesară acuarelele pastilele de durere de cap
celelalte stau pe parchet printre cărți și sticle goale de apă
ce frumusețe
- dar bine este doamne că pot simți toate acestea -
ca în timpul în care mugurii parcă pocneau în grădină
fiindcă am văzut un salcâm înflorit sub fereastră
și mi-e poftă de nectar sau de ciorbă cu suc de corcodușe

ceva din partea mea universală de femeie
mult prea realistă prin urmare
stă cu genunchiul pe prag și curăță podeaua cu perie de sârmă
sistematic să nu lase pete
precis ea gândește că nu există empatie ci doar
o țesătură ca o plasă de neuroni și corzi spinale
de sex și muguri embrionari în pântecele altora
prin care circulăm ca mașinuțele în ring
legați cu trolee electrice ne ciocnim
- dar bine că pot gândi câte ceva -
apele neliniștite sunt mai limpezi cred eu
și toate femeile sunt încă frumoase

mai, 6, 2014