ștergător pe parbrizul vieții uitarea
înlătură mâzga de gâze ucise clipele duse
și fiecare zi rămâne ce e a singurătății
ieri mereu e-o pubelă și mâine un
portmoneu burdușit de bacnote prea mari
să existe

în realitatea prea copleșitoare a lumii
singur mereu îți duci în cârcă stinghereli
dureri mari sau mici sâcâietoare sau
părelnice și-n tăcere oblojești ologitele
vise tangențe ce te-au rănit intersecții
ce te-au uimit plăcut sau neplăcut și
trecătoare rotiri amețitoare spre-nalt
iubirile tornadele sufletului când
și gunoaiele-n zbor păreau păsări

azi e vârful de con de care stau agățat
privind îngrijorat către bază și n-ar
fi nimic c-așa e mereu doar că acum
nu mai știu de privesc de sus în jos sau invers...