agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-05-10 | |
Eu cred că momentele mai deosebite, de natură spirituală sau mistică, au loc în viața zilnică a oricărui om, cu condiția ca el să aibă conștiința trează și simțurile purificate cât de cât.
De exemplu un curcubeu. Eu am văzut pentru prima oară un curcubeu în viața mea doar după 35 de ani, dar era așa mare și a durat așa de mult, încât l-am contemplat mult timp în tăcere și profund impresionată. În Biblie curcubeul simbolizează o anumită conexiune dintre Dumnezeu și lumea pământeană: Geneza 9:13-15 13 curcubeul Meu, pe care l-am așezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre Mine și pămînt. 14 Cînd voi strînge nori deasupra pămîntului, curcubeul se va arăta în nor; 15 și Eu Îmi voi aduce aminte de legămîntul dintre Mine și voi și dintre toate viețuitoarele de orice trup; și apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. O altă experiență profund spirituală pentru mine a fost ploaia într-un loc liniștit în mijlocul naturii. Ascultam ploaia și simțeam că inima mi se deschide larg. Și când ploaia s-a oprit am fost invadată de triluri de păsări, care îl preamăreau pe Dumnezeu și viața. Această viață cu noroi și stele, cu violență și blândețe. Și cât de multe păsări sunt treze și vioaie după ploaie în aerul purificat. Respirasem adânc și păstrasem în suflet acel moment. Un fapt mai deosebit mi s-a întâmplat într-un spital când eram studentă la medicină. Cineva din salon tocmai murea sau era pe cale să moară. Fiind în picioare, am observat un porumbel mare aterizând chiar atunci la una dintre ferestre. A rămas mult timp acolo. Am înțeles că există o conexiune între evenimente dincolo de puterea de percepere sau control a minții umane, am înțeles mai bine atunci ordinea și dezordinea din lume, fiindcă creierul omenesc are o funcție asociativă puternic dezvoltată. Este de amintit și simbolismul păsărilor în artă, mitologie sau religie. Poate că sărbătorile pascale au fost prilejul celor mai semnificative momente de acest gen în viața mea. Din câte îmi amintesc, aproape toate duminicile mele de Florii au fost însorite și calme, cu cerul senin și vântul blând. Și aproape toate nopțile de Înviere au fost reci și vântoase, tulburi. Îmi amintesc când am mers în satul bunicilor în copilărie la înconjurarea bisericii cu lumânări aprinse. Din cauza vântului, am dat foc din greșeală părului lung al unei femei din fața mea, dar apoi totul a fost bine. Aceasta nu e o experiență spirituală...De Înviere obișnuiam să merg cu părinții la biserică, să luăm lumină și să ascultăm slujba. La miezul nopții preotul zicea « Veniți de luați lumină » și apoi în timp scurt întreaga adunare sau mare de oameni era vie și strălucind. În acele momente cântam cu ceilalți troparul Învierii, care a fost cel mai impresionant cântec din întreaga mea viață, fiindcă simțeam o stare indescriptibilă de emoție trăită cu întreg corpul, ca și cum cântarea aluneca chiar pe șira spinării și sângele mi se încălzea. Eram mai vie, deci o parte din comunitatea religioasă și, deși aproape fizică, această experiență are o profundă semnificație religioasă : « Cristos a înviat din morți Cu moartea pe moarte călcând Si celor din morminte Viață dăruindu-le ! » Cuvintele și melodia acestui cântec s-au mai schimbat de-a lungul timpului, deoarece cutumele religioase sunt și ele trecătoare pe acest pământ. Dar latura spirituală rămâne aceeași, cât timp omul va viețui. Păstrez nostalgia vechii melodii care a durat mulți ani, de când eram copil până acum vreo doi ani, când se făcea tranziție spre noul tropar, cu aceleași cuvinte, dar altă melodie. Întotdeauna cântam cântecul și împreună cu familia, Dumnezeu să îi odihnească, la masa din ziua de Paști și mereu avea același efect asupra mea. Am găsit acum cu greu vechea melodie, prezentă încă pe internet, dar într-o variantă mai lentă decât cea inițială din copilăria mea. O altă experiență spirituală simplă este lumina însăși când rupe norii. De obicei acest moment îmi aduce pace și senin în suflet, în timp ce norii grei sau ceața mă fac să mă simt îngreunată și lipsită de energie. Veți spune că sunt meteosensibilă, un copil al lumii soarelui și vremii senine. Dar eu îmi amintesc cu uimire și acum că am văzut odată și am fost impresionată pe un drum de o scară de raze țesută în jurul clopotniței unei biserici, ca într-un tablou al Înălțării. Desigur, în interiorul multor biserici, prin ordinea lor arhitecturală, lumina pătrunde din dreapta și țese miracole în jurul oamenilor și icoanelor. Am fost doar unul dintre firele acelea de praf suspendate de o coloană de lumină. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate