Într-o lume din ce în ce mai liberală cu alegerile oamenilor, europenii au ales ca marele premiu al Eurovision să meargă anul acesta la Conchita Wurst, spre bucuria austriecilor și mândria întregii familii Neuwirth.
Prezentată de agențiile de presă ca „femeia cu barbă” Conchita Cârnățoi este în fapt un bărbat cu țâțe, hotărât să militeze, folosind imagini caricaturale, împotriva dorințelor latente homosexuale ale bărbaților, dar și împotriva tiraniei saloanelor de epilare și de bărbierire a femeiilor.
Melodia „Rise like a pheonix” este frumoasă și mărturisesc că, în ciuda aspectului de pariu pierdut al protagonistului, probabil că aș fi votat-o și eu. Interpretarea malacului în rochie, în măsura în care corsetul i-a permis deplasarea de colo colo, a fost marcată de expresivitatea neobișnuită pe care o capătă orice femeie un pic hirsută aflată sub lumina reflectoarelor .
Dar dincolo de toate sunt mereu de apreciat curajul oricărui bărbat de a-și pune rochia potrivită, atenția unei femei la îngrijirea bărbii și capacitatea unei persoane de a armoniza în propria făptură scrotul cu țățele, genele lungi cu mustața de grenadir și penisul cu rochia de seară.
Poate că prin fundul Moldovei prezentarea concursului a fost interpretată ca o primă dovadă că lumea se îndreaptă spre armagedon. Posibil ca babe, cu bărbile ceva mai puțin proeminente, să se fi stuchit în sân și popi cu vocea subțire să se regăsească întrucâtva în făptura bărbosului cântând în anteriu de seară.
Dar una peste alta experiența neobișnuită a doamnei cu cârnățoi a fost una memorabilă.