Telefonul sună. Este portarul care mă informează că îi par norocos.
Un pâlc de țigani au venit și solicită, de urgență, pentru că au timpul limitat, asistența medicului de gardă pentru una din doamne.
Bineînțeles că îi fac observație portarului. Este intolerabil ca în Europa anului 2014 să categorisești un grup de oameni pe criterii etnice, ghidându-te după unele aparențe legate de culoarea pielii, unele elemente de vestimentație și mult xenofobism.
Își cere scuze spășit, i le validez și îl rog să nu lase decât două ciori să intre.
După 5 minute un ciocănit discret în ușă mă atenționează că a sosit urgența.
Intră două doamne, una sănătoasă, dar bătrână, cealaltă cu semne evidente de mixedem.
Îi comunic diagnosticul înainte de a începe să spună ceva, după care le cer să îmi dea asigurarea de sănătate în vederea internării.
Mi se răspunde că de fapt ele au ales să nu se asigure de sănătate, fiind prin structura lor niște firi intens anticorporatiste și structural incapabile să plătească nici lucruri concrete, darămite cogeamitea chestii abstracte, de tipul asigurărilor de sănătate.
În fapt ele două sunt niște cetățene libere ale lumii, venite tocmai din Urziceni numai și numai pentru faptul deranjant că piranda mai tânără s-a îmbolnăvit. Dar că, în ciuda acestui fapt, ele consideră că este cazul să fie consultate, tratate, puse pe picioare și, de ce nu, omenite la plecare, minus, desigur, dacă nu cumva consider, având în vedere distanța de la care au venit, chiar internate, hrănite, alintate și tămăduite.
Le replic adecvat, chiar dacă nu întrutotul pe potriva gândului lor, că nu este nimic ce mi-ar plăcea să fac mai mult. Dar că din păcate lipsa de prevedere a managerului mă lipsește în acest moment de chitanțierul necesar încasării celor doar câteva milioane pe care analizele, consulturile și tratamentul le-ar necesita. Că mulțumesc cerului că au venit totuși de- aproape și că voi insista personal, mâine, chiar la prima oră, să poată achita serviciile medicale pe care de-abia aștept să li le ofer.
Termin exprimându-mi optimismul privind capacitatea doamnei de a trece noaptea fără riscuri și asigurând-o că, dacă se va asigura la trecerea străzilor, nici un pericol nu o va pândi până ce deschiderea contabilității îi va permite accesul în spital.
Pleacă și nu îmi pot inhiba gândul că, aparent, păreau nemulțumite.