plecările au gust de levănțică strivită-n colțul cerului
acolo unde poteca soarelui face o curbă grațioasă către mâine
un punct care cedează uzurii și se scutură
polen rătăcitor printre blocuri de beton
fiecare umbră e datoare să urmeze calea cuvântului
șoapta mă urmează arătându-mi drumul
fără suspine, fără reverberații
fără emoții, fără taine
totul la vedere
știut fiind că măcănitul nu are ecou
care ar putea să răspundă
pentru flecară trecere