De când am fost chemat la ora 3 de dimineață în gardă am simțit că astăzi va fi o zi specială.
Prezentarea din gardă nu a fost ceva de speriat – doar un bărbat care se hotărâse, în fine, să abordeze problema lui de sănătate, persistentă de peste 3 ani. Motiv pentru care chemase taxiul alb cu girofar și o luase printr-un turneu al spitalelor bucureștene.
Trei ani, o după masă și un început de noapte de suferință îi ajunseseră se pare.
Am convenit împreună că implicarea endocrinologică este minimală, fapt la fel de vizibil la 3 noaptea cât ar fi fost și la 8 dimineața, și că optimismul meu privind riscurile lui vitale, chiar dacă par un pic morocănos la ora aia, este exuberant.
Am ajuns la o vârstă la care trezirile în cursul nopții sunt urmate de o perioadă de incapacitate de a readormi, care durează de obicei până cu câteva minute înainte ca ceasul să îmi sune. Efectul final este o oarecare stare de urâciune matinală, tocmai potrivită pentru raportul de gardă.
Acesta mi-a adus, cum e și firesc, o nouă bucurie. Pare că Departamentul de Modificare Periodică a Hârțogăriei Existente din cadrul casei de asigurare a inițiat o metamorfozare de profunzime a sistemului prin modificarea tipului de scrisoare medicală pe care pacientul să o primească la ieșire (alături de biletul de ieșire, rețeta, decontul, chestionarul de satisfacție, certficatele și referatul).
Este un mare progres, mai ales că suportul electronic al acestei revoluții sanitare nu permite copierea pe susnumita scrisoare a epicrizei și recomandărilor, salvând prin asta o groază de copaci (din copacii oricum tăiați pentru celălalt vraf de hârtii), dar putând conduce la pacienții cu memorie mai slabă o vagă confuzie privind ce tratament le este indicat.
În plus un algortim genial dar aparent de nepătruns pare că deplasează virgula rezultatului analizelor demascând la toți pacienții boli noi neașteptate, dar și tămăduind din cele existente.
M-am aplecat să studiez problema, fiind întrerupt de un domn agitat cu o problemă simplă. O prietenă făcuse niște analize și îl rugase pe el să i le ia. Mi s-a părut o cerere rezonabilă și l-am rugat să-mi spună numele prietenei. Din păcate aici a existat o mică problemă, bărbatul nefiind sigur de acesta datorită acestei manii feminine de a-și schimba periodic, cu nunta sau divorțul, numele. Cu tot respectul pe care îl confer bărbaților capabili să uite chiar și mai multe lucruri legate de femei decât mine, o dată ce am stabilit că prenumele femeii nu e ceva extrem de distinct (de tip Adnana, Sarmisegetuza sau Lorica) m-am declarat învins de situație, spre nemulțumirea ușor iritată a omului pe care, din nou, sistemul l-a trădat.
Văzându-mă un pic bine dispus asistenta îmi întinde o bucățică de hârtie. E fluturașul meu, deși să o spun sincer seamănă mai degrabă cu o omidă, având pe hemicorpul stâng niște cifre și, în dreptul sporurilor, un cârlan de zerouri, pe când pe celălalt hemicorp sunt tatuate tot felul de popriri. Oricum nimic din toate astea nu este în acest moment relevant, salariul meu nestând în crisalida contului meu prea mult până să-și ia zborul spre câmpul cu facturi înflorite care îl așteaptă.
Așa că meditând la astea nu mai sunt bine dispus, deși ar trebui să fiu. În 7 zile plec la mare și nu văd cum un pic de cod roșu de ploaie, furtună și vântoase, așa cum văd și aud în ferestre, ar putea să fie un impediment.