O veste incredibilă vine din Italia.
Pare că în urma câștigării de către azuri a 2 săptămâni suplimentare de vacanță, urmare a bătăițelor încasate de la mult mai titratele Costa Rica și Uruguay, antrenorul, Prandelli și președintele federației, Abate, și-au prezentat demisiile sub pretextul că, deși au învins ciuca bătăilor din grupă, Anglia, ei consideră prestația și rezultatele echipei un proiect eșuat. Că, în ciuda aparențelor, motivul deplasării Italiei la Mondiale nu a fost, așa cum părea la un moment dat, stricarea gazonului din careul propriu ci victoria sportivă, motiv pentru care cei doi se simt rușinați.
Aparent, în acest tip de situații, unii oameni (cu excepția japonezilor) își dau demisia.
La noi echipele adverse își depun golurile în poarta lui Tătărușanu precum își depun somonii icrele fără ca patronii păstrăvăriei să simtă vreodată că ar putea să dea alt sens vieții lor decât acela de a păpa, pe viață dacă este posibil, banii federației.
Dacă Pițurcă a fi condus Italia situația s-ar fi prezentat diferit.
În primul rând probabil că ar fi jucat cu Honduras, Japonia și Elveția. Asta nu ar fi ajutat firește, dar cu siguranță că, în fața cererilor bădărănești de sex oral și îndemnuri spre harakiri ale suporterilor barbugiul ar fi explicat că în fapt responsabilitatea e a altora.
Că Pirlo trece printr-o andropauză zgomotoasă. Că deși arbitrul și-a făcut norma la penaltyuri contra Italiei neacordate, a eliminat prea ușor pe Marchisio, vinovat doar de o banală cramponare prietenească a colegului uruguayan. Că Ghiellini nu a fost în plenitudinea forțelor, fiind adesea silit de peristaltismul intestinal prea activ să se tolănească pe gazon. Că Balotelli e prea mic, Immobile relativ imobil, Thiago Motta nu e italian adevărat și Cassano nu și-a regăsit, de la ieșirea din putina cu murături, ritmul din tinerețe.
Omul ne-ar fi explicat înfrângerea în așa niște termeni că, un eventual Mircea Sandu italian ar fi acceptat să își continue mandatul, pe viață, până la sfârșit. Am fi putut înțelege cu toții că un biet selecționer nu are nici o vină la înfrângeri, putând cel mult să determine decisiv victoriile echipei.
Iată însă că italienii nu au genul ăsta de bărbați....