zidurile mă strâng,
cămăși călcate
mirosind a proaspăt
ce flutură despărțind zilele
împletite din fire răzlețe...
peste nopțile mele
covoare aspirate mereu și mereu
până la lepădarea de sine
se așterne ca o pudră
spaima violului continuu...
zilele mele
trecute prin filtrul roșu
se zbat să scape din colivia
mult prea strâmtă
a tăcerilor.
pantaloni călcați,
așternuturi apretate
amintiri filtrate
aspirații...
dincolo de mine, grilaj ruginit
viața își face un make-up discret
cu puțină ploaie, puțin verde
puțin asfințit
pentru că ei nu-i plac stridențele
și nici abandonul