În graba plecării soțioara pare a-și fi uitat, probabil în buzunarele pijamalelor, demachiantul.
Intuind că am un drum la Mangalia și ignorând întrebarea mea firească "ce e aia?" mă roagă să îi procur produsul.
Zis și făcut.
Inoportunez matinal o farmacistă cu întrebarea, poate stângace, "aveți demachiant"?".
Femeia mă scrutează scurt. Probabil ceva nu-i place la mine, că mă întreabă dacă îmi trebuie pentru o femeie.
Îi mărturisesc că da, nu ne machiem cockerul.
O dată gheața spartă doamna mă introduce în lumea demachiantelor. Pentru fericiții care o ignoră trebuie menționat că termenul de demachiant, care în esență conține apă și un detergent, este din punct de vedere comercial foarte diversificat în funcție de firma și de versurile pe care aceasta le pune pe flacoane ("hipoalergenic", " ten gras","curăță blând" și alte prostii cărora femeile nu le pot rezista).
În timp ce profesionista îmi enumeră variatele produse cu care femeile își spală noaptea pe bani mulți fața în vederea machierii pe bani și mai mulți a doua zi, eu număr în gând (an-tan-tiri-mogo-dan-cara-cara-si-principala-mo-rin-go).
Măgăreața cade pe ceva nu prea scump, deși mai costisitor decât apa cu săpunul.
Înșfac produsul și plec, sperând din tot sufletul că nu i-am lăsat farmacistei prea tare sentimentul că de fapt demachiantul este pentru mine....