Mă îndrept spre mare.
Sigur, mergând la muncă nu am vreun motiv rezonabil să mă grăbesc. În plus favorita mea, Chavela, m-a rugat să o iau mai încet, fapt aprobat de Julio, Salvatore, Edith și ceilalți.
Cu 90 la oră pe autostradă par un melc scrutând vijelia furnicilor, buburuzelor și coroprișnițelor în permanentă depășire.
Azi tot traficul pe A2 se desfășoară cu ritmul necesar câștigării poll position la stabilimentele de împinge tava unde se servesc bergenbier la halbă și șaorma de hamsii. Toți acești schumacheri bătuți în cap doar la figurat par a-și asuma riscuri ciudate, deși simpla observare a acumulărilor de nori de la orizont indică neunivoc că găsirea de loc pe plajă nu va fi o problemă.
Este haioasă această grabă tipică unui popor care niciodată nu a ajuns devreme acolo unde avea cu adevărat treabă...