Și toți se prefac că nu e așa...pâinea noastră cea de toate zilele...nu o am. Ceilalți mint că nu este așa, medicul de familie îmi prescrie regim pentru colesterol și dislipidemie în general și eu nu am bani decât pentru pâinea cea mai ieftină și mă îngraș și mai mult mâncând mereu așa. Și nu mă satur. Kilogramele mele de celule adipoase și musculare și neuronii toți urlă. Am nevoie de hrană, mă omorâți oameni buni...De ce? Nu am fost niciodată nebună sau rea și nu am greșit nimic față de nimeni până azi când am 43 de ani. Cei care au un venit de peste 1000 lei și probabil cei mai mulți dintre dvs. îl au, nu pot înțelege, nu pot socoti pâine cu pâine, din cea ieftină de mai puțin un leu. Pentru ei mizeria în care trăiesc, agravată de la an la an nu e de înțeles. Dacă trăiesc câte doi sau trei în casă la oraș, sau în mediul rural, este mai simplu. Și de ce? Am încercat să muncesc ceva, mi-au spus că nu am dreptul nimic și mi-au respins această cerere legitimă de atâția ani. E adevărat că nu am un picior în urma unei tentative de sinucidere, dar aș fi fost totuși capabilă de muncă...orice. Am dreptate, nu înțeleg de ce mă omorâți. Am cerșit bani sau am implorat un loc de muncă peste tot unde am reușit, inclusiv pen internet. Totul în zadar. M-am săturat de pâine cu apă. Nu vă dați seama ce rău este, de atâția ani flămânzesc. M-am născut într-o familie săracă și din nefericire am avut educație mult superioară condiției mele sociale, 23 de ani de studiu cu rezultate bune. Plus sute de cărți citite. Dar m-au respins toți încă din 1984, când aveam numai 13 ani, și eu nu înțeleg de ce. Nu mai suport izolarea, lipsa hainelor ( nu pot să îmi cumpăr nimic de vreo șapte ani), faptul că nu am bani să mă tund sau să îmi iau un șampon, faptul că din decembrie anul trecut nu pot să repar vasul WCului și folosesc mereu găleți cu apă..și multe altele. Mă doare și o măsea, nu pot merge la dentist. Și sunt încontinuu închisă în casă și singură, nu am bani să merg în vreun parc sau la vreao expoziție, nu mai spun de spectacole...ele sunt pentru lumea bună. Nu știu de ce sunt eu considerată lume rea, fiindcă, repet, nu am greșit nimic. Ce să fac? Oamenii nu știu că dacă pierzi un picior nu ai dreptul la pensie? O vecină de curând îmi spunea că ea crede că eu iau pensia odată cu ea. Iar pentru boala psihică, respectiv schizofrenie, nu se dă pensie de asemenea, se dă doar un ajutor social infim. Eu l-am refuzat fiindcă speram să fiu acceptată să muncesc ceva. Cu schizofrenie sau cu acel ajutor nu ai voie să muncești. Am făcut 6 ani de psihologie (facultatea era 5 ani în anii 90 și apoi am dat la master) și 5 ani de medicină și desigur am studiat bolile psihice și pot spune că nici măcar conform teoriilor lor eu nu eram bolnavă psihic, fiindcă nu am avut nici delir, nici halucinații sau alte tulburări de afectivitate sau comportament. Absolut nimic. Nu aveam nicio vină că părinții mă băteau violent, eu nu greșeam nimic și nu îi provocam. Este un abuz monstruos, oameni buni...aveți milă. Eu de atâtea ori am ajutat pe alții și am fost mereu om bun, de ce primesc răul, de ce mă omorâți? Viața e așa frumoasă, eu mereu i-am respectat pe ceilalți, voi de ce nu mă respectați pe mine? Vă spun la revedere acum. Nu știu dacă voi mai scrie poezii, nu am avut succes deloc timp de 8 ani aproape. Și vă spun sincer: e nevoie de glucoză proaspătă pentru scris, când ți-e foame nu poți crea nicio poezie. Dacă nu treceți prin așa ceva nu aveți cum să înțelegeți. Repet, în concluzie, nu mă pot muta cu mama mea, mi-a făcut prea mult rău și oricum nu s-a îndreptat ca fire, nu vă dați seama ce monstru este. E adevărat că și ea a suferit și nu are bani, dar suferința a transformat-o în ceva rău. Nu exagerez și nu sunt nebună, eu sunt cea care a suferit prea mult timp din partea ei timp de 30 de ani. Mai bine mă sinucid decât să mă mut cu ea. Hrana s-a scumpit foarte mult, e nevoie de 8-10 lei pe zi pentru a supraivețui chiar numai cu pâine și apă plus un pic de unt poate. Dar omul mai are nevoie și de vitamine și de altele...Pentru mine sunt sume imense, mă tem că nu puteți înțelege cât de greu este. Am scris peste tot, am trimis peste tot aceste plângeri legitime și nimeni nu mi-a răspuns. Viața e un lucru sfânt, dvs. nu ați fi făcut la fel? E normal ca pruncul nevinovat să plângă dacă nu are hrană. Și eu sunt la fel. Sau preferați să omorâți indirect un om nevinovat?

17 iulie 2014