Odinioară simbol al emancipării femeilor sau tinerilor, țigara devine din ce în ce simbolul idioțeniei consumatorului viciat, care suge suzeta la vârstă adultă ca vițelul la poarta nouă. Þigările comerciale au diferite imagini sumbre, chiar morbide, pe cutie, pentru a crea disconfort psihic sau pentru a atenționa asupra riscurilor pe care consumatorul de nicotină și gudron și le asumă. Celor mai mulți nu le pasă de aceste dovezi clare; unii înghit în sec și încearcă să compenseze neplăcerea prin gesturi stereotipe, cum ar fi apăsarea cu presiune a chiștocului în scrumieră ori scuturarea țigării și afânarea tutunului din foiță înainte de a o aprinde. Odinioară țigările într-adevăr trebuiau afânate. Oamenii fumau Carpați fără filtru, Snagov ori Bucegi. Þigările Bega sau Cișmigiu erau mai rare. Pe străzi mai retrase înflorea comerțul ilicit cu celebrele țigări Kent, nume cu rezonanță nobilă. Existau în țară și câteva zone cu plantații de tutun, poate mai există și azi. Þigările Carpați (munții noștri aur poartă) erau de București sau de Sfântul Gheorghe, încă o dată ceea ce e nobil sau sfânt se asociază cu viciul sau sacrificiul muritorilor de rând. Ca și la țigările Rothmans sau alte mărci, apare evident un blazon și blazonul este apărat. Fumătorii nu sunt rasă nobilă și protejată. Ei își consumă o parte din bani (și desigur sănătatea) din diverse motive, nu are rost să le enumăr. Cineva mi-a spus odată că atunci când a fumat prima țigară i-a plăcut așa de mult încât nu s-a apucat de fumat. După mai mulți ani acea persoană fuma, deci capitulase.

Sunt alți fumători, printre care m-am numărat și eu, care încearcă să evite anumite necazuri fumând, sau să evite conștientizarea acută și suferința psihică creată de mari necazuri. Este acel efect ușor narcotic al nicotinei și al gesturilor stereotipe. Este și teama că odată abandonat fumatul alți demoni mai puternici pot ataca persoana respectivă. Niciodată nu am simțit decât neplăcere fumând, nu îi înțeleg pe cei care spun că e ceva plăcut și poate ei nu mă înțeleg pe mine, mai ales fiindcă nu sunt masochistă. Și eu consider deplin că adevărata plăcere e cea de a respira în voie, de a avea plămânii curați și capabili de a inspira adânc. Celor care vor să lase de fumat, dar le e greu, le recomand să se gândească la prețul aerului curat și plăcerea aceasta simplă de a respira normal, să meargă undeva la munte (sic!) cu adevărat și să se bucure de acest dar lăsat de Dumnezeu. Cred că e mult mai simplu să te lași de fumat în aerul curat de la țară sau la munte. Respirația nu este doar un semn vital primoridal, ea permite și redistribuirea energiei pozitive a organismului, vindecarea anumitor boli sau e chiar prima barieră de apărare antiinfecțioasă.

Citisem cărți despre prima țigară fumată pe ascuns. Văzusem filme clasice cu bărbați și femei fumând, ca expresie a conformismului și apartenenței la o clasă socială ori mai degrabă la o anumită epocă în care fumatul era încă elegant, ca la casa Chanel. Ascultasem cântece despre țigări sau fumat. „Să fiu iarăși puștiul rebel, fumând un chiștoc de Camel”. Acum vreo câțiva ani l-am văzut pe Isus răstignit pe o cruce clădită din mucuri de țigară într-o fotografie de artă contemporană pe internet. Simplu și cuprinzător, o imagine care permite concluzii clare dar și asociații complexe de idei.