Una din cele mai interesante conjugări ale verbelor în româna vorbită este pluralul regal, respectiv folosirea persoanei I plural pentru exprimarea gândurilor, opiniilor și sentimentelor proprii.
Fie că ești reporter încercând să afli opinia spontană a persoanelor afectate de inundații, sau doar o persoană particulară doborâtă de caniculă, abordată cu amabilitate de o vecină transpirată, trebuie să fii pregătit de afirmații de tipul „nouă nu ne place, că dăm mormolocii cu lopata din beci” sau „ne este cald, vecine, mai ales ziua” deși persoana care ți se adresează este singură, deloc de viță regală și nici purtătoarea de cuvânt a vreunui grup semnificativ.
Pluralul regal este de asemenea folosit de hoți, siliți a recunoaște că „uneori noi mai și împrumutăm lucruri, fără să cerem voie”, de câte o curvă mărturisind că „noi mai și înghițim”, sau de către un politician mărturisind, surprinzător, că „noi suntem pregătiți de guvernare” și cred că este timpul să admitem această predilecție populară de exprimare, netezind drumul acestei abordări a conjugării verbelor către cărțile de gramatică a românei vulgare.
Motivele pentru care persoane în esența lor incapabile de gândire și temătoare de a formula opinii pertinente în nume propriu se raportează la o mulțime imaginară pentru a-și exprima părerile, este desigur intuiția remarcabilă a multora dintre concetățenii noștri care simt că ceea ce le iese pe gură, îndeosebi în condiții de spontaneitate, este de un cretinism transparent, atenuabil doar de relaxantul gând că acest cretinism este diluat prin revendicarea la idioțenia acceptabilă a unui grup.
În-un spațiu public conturat de dalta televiziunilor de doi bani, colorat de opiniile popilor cu moralitate ștanțată după o biblie lecturată în cel mai rigid mod posibil și limitat de capacitatea mintală și imaginativă a celor mai mulți dintre noi, a formula opinii personale fie chiar în cele mai anodine și clare situații este un risc pe care puțini dintre concetățenii noștri și l-ar asuma.
Este în fond transcrierea la nivel gramatical a lipsei de responsabilitate care ne caracterizează ca neam. În nume propriu nu poți formula opinia că este OK faptul că minerii au luat la pari studenții în piața Universității, dar ai și tu dreptul să faci parte din mulțimea amorfă care aplaudă asta și să o exprimi prin clarificarea faptului că „noi ne-am bucurat că minerii au făcut ordine”. Nu te poți expune spunând că salariul tău este mic și că prețurile ție personal îți par mari când poți exprima opinia că „nici de bere la pet nu ne ajunge banii”, ceea ce este suficient de neimplicant câtă vreme tu ești doar un membru al cârdului de gâște nemulțumite de cursul valutar, acciza pe alcool și micimea peturilor și nu gâscanul cu opinii de filozofie economie avansată.
Concluzia este că românul se simte bine în grup, având pe tărâmul public mentalitatea sardinelor, care își regăsesc siguranța în bancuri cât mai mari.
Fapt remarcabil și apreciat de toate pescadoarele moderne, ba chiar și de grupurile de orci.