1.Nimicul își are distanța 0, totul are dimensiunea infinitului, târziul crește din așteptare, devremele se conturează din nerăbdare, cuvintele sunt gânduri expulzate din mintea, cu intelectul laborator de gânduri experimentale, ce au în miezul lor nimicul relevat în nonsens sau totul revelat de Dumnezeu.

2.În spațiul târziului se cască golurile flămânde de nonsens, încercând zadarnic să înglobeze soarta în care se prefigurează orizontul lugubru al sfârșitului.

3.Iluziile sunt construite din materia primă a absurdului, peste ele se așterne simulacrul viselor diurne, iar multiplicarea lor în minte, micșorează adevărul din imanența gândirii, pe când anihilarea lor întărește rațiunea cercetătoare, ce obiectivează realitatea.

4.Vreau să descopăr adevărul cu dimensiune infinită, care să mă ilumineze complet, care să-mi potolească setea de cunoaștere, care să aducă desăvârșirea în spațiul intim, chiar dacă efectul lui ar fi o deziluzie, o amăgire a credinței în bine, frumos și artă.

5.Paradoxal, strigătul este surd, închis ermetic în sfera neputinței, spiritul sparge sfera și aruncă strigătul într-o lumină bolnavă, ce stă în mintea în care licărește slab un palid și meschin amurg și în care timpul se pierde prin dimensiunea lui nicăieri.

6.Dorul de ceva transmigrează acel ceva într-un spațiu special înglobând intimitatea care se dăruiește sinelui, printr-un act de egotism și fetișizare.

7.Dorul își transmite ecourile din spațiul intim în gândurile ce rezonează intens la sonoritățile iubirii, ce pictează din culorile afectelor o icoană sacrosantă.

8.Eul poetic ce vede realitatea trecută prin filtrul imaginației, cu gândirea contemplativă dizolvând tenebrele, și eul filozofic ce împarte realitatea în principii cognitive și concepte creând esențele adevărurilor și esteticii, întregesc sinele, cu fiindul pendulând între sacru-divin și profan-vulg.

9.Lunga călătorie pe fluviul învolburat al sorții, este presărată cu bucurii mărunte și tristeți uriașe, căci fericirea și-a rupt aripile și a căzut din divin în teluric, însă doar visele tainice, create în laboratorul intimității, au crescut în spațiul lor iubirea de înțelepciune, de adevăr și de lumină, a căror simbioză desăvârșesc ființa, învăluită în aura beatitudinii și plenitudinii.

10.Când încleștarea spiritului cu muza inventată pentru a comunica cu sinele, depășește limitele travaliului creator, invoc liniștea ce-și însămânțează corpusculii într-o tăcere punând bandă adezivă pe gura gândurilor, și în așteptarea grea se naște poemul.