Drumul de astăzi spre Constanța mi-a arătat clar necesitatea achiziționării unei labe de iepure profesionale, a unui trifoi cu 4 foi testat la loterie, eventual a unei potcoave de habitaclu.
Plecând de la mașina tamponată, abandonată semnificativ în mijlocul intersecției Ștefan cel Mare cu Tunari, astfel încât să poată fi observată, de la comisarul șef moțăind în sediul Poliției Capitalei la ultimul agent moțăind pe carosabil, până la fătălăul cu Logan, lovit în spate cu Audiul, ca avertisment și dreaptă pedeapsă pentru prioritizarea pietonilor pe zebră, am realizat că deplasarea mea spre litoral este în mâinile tremurând de Parkinson ale corciturii între Zamolxe și Fortuna care dirijează, la nivel de zeitate, traficul auto românesc.
De când 15 minute de îmbufneală feminină au reușit, acum 2 ani, să rezolve definitiv problema ascultării de fado și chansonette în timpul deplasărilor familiei Cucu cu mașina, mergând de data asta singur am putut în fine să înlocuiesc Manoware, Metalica și Aerosmith cu Vargas, Mariza și Dassin, ceea ce a permis rularea cu 90 la oră, pe banda 1, departe de lumea dezlănțuită.
Traficul spre mare, așa cum mi s-a relevat, a părut o transhumanță vivace a pacienților fideli ai spitalelor Obregia, Bălăceanca și Socola către un congres psihiatric imaginar cu invitați vienezi, la malul mării. Pare că toată garda imperială franceză, toți mareșalii și Napoleon însuși au fost externați în acest week end, mergând de sub dușurile terapeutice direct în căutarea valurilor răcoroase ale mării.
Coliziunea ocazională a voinței de viteză incomplet atenuată de psihotropele epocii moderne cu viziunea molcomă a câte unui moșneguț, implicat în aventura vreunui viraj mai domol decât este masajul unui gigolo cu experiență, au creat imagini de intensitate și permanenta grijă că va trebui să consult de urgență pe autostradă.
Am ajuns cu bine pe meleagurile dobrogene, hotărât să merg pe jos la cabinet... poate acolo, în anonimatul trotuarului, voi scăpa de nebunia auto...