Sunt multe lucruri care mă uimesc la femei.
De exemplu în ciuda unui prag redus la durere - fapt relevat cu prisosință de fiecare dată când prinzi vreuneia părul în încercarea de a o dezmierda sau în situațiile în care, în cursul dansului îți sincronizezi perfect pantoful cu condurul ei - tot ele, de bunăvoie și nesilite de noi, partenerii, se duc și plătesc câte vreo sadică să le ungă cu ceară topită și să le jupescă până la lacrimi în locuri în care ar țipa din gură de șarpe dacă am încerca să le gâdilăm cu degetele umezite.
Sunt capabile să stea jumătate de zi cu câte o forfecuță, pensetă sau alt obiect ascuțit să-și scurme prin gene, sprâncene sau urechi, deși adesea nu găsesc timp nici trei sferturi de oră să învelească tocătura în varză sau puiul în staniol.
Te poți ruga cu lunile să stea, de dragul tău, cu capul între genunchi, nu o să le vezi făcând asta decât ca să măsoare, ca un specialist de la NASA planificând prima asolizare marțiană, lungimea, simetria și culoarea unghiilor de la picioare.
Dacă am recupera minutele așteptate până să ajungă la întâlniri probabil că ne-am pregăti cu toții să plecăm în cruciadă, dar să ferească dumnezeu să prinzi două stopuri roșii când le duci la coafor.
În ciuda tuturor acestor caracteristici bulversante nimic nu mă uimește mai mult și mai repetitiv decât relația specială a femeilor cu unghiile lor.
Cumva în mintea femeii moderne epilarea braziliană, șuvițele, machiajul, sutienul push up sau fustele mulate nu sunt suficiente. Cumva bărbatul vieții lor ar putea trece mai departe, strâmbând din nas dezgustat de unghiile prea boante, cu cheratina prea scurtă și prea inodoră în naturalul ei rozaliu.
Cineva pus pe șotii a informat cumva psihicul colectiv feminin că noi bărbații am putea reține vreodată mai mult de 15 minute aspectul, culoarea și modelul de pe o unghie, fie ea înfiptă în organul pasiunii și că alegerea unei manichiuri la modă ar fi în vreun fel diferită, din perspectiva noastră, amputării buricelor degetelor.
Exact cum gentilomii secolelor trecute mergeau cu sabia la șold, târând tinicheaua după ei la masă, la frizer sau pe budă, tot așa femeia modernă își lungește unghiile până la nivelul la care apucarea obiectelor necesită noroc, ștersul la fund îndemânare și scărpinatul un iubit devotat.
Culorile sunt mai schimbătoare ca cele ale unui cameleon aciuit pe un transformator electric și sunt prezentate colegelor de gen extaziate ca niște floarea soarelui mutante, pictate de vreun Van Gogh cu ochelari de soare.
Ocazional câte o muscă, cârlig stilizat sau picior de găină sunt gravate cu sclipici pe temelia zvăpăiată a unghiilor lungite, născând la alte femei gemete de invidie și hotărârea, cu aplicare cât mai imediată, de a-și face și ele la fel.
Femeia de azi nu ar merge nici două sute de metri la piață până ajunge bărbatul hămesit acasă, necum la cumpărături până vis a vis, la sex shop, nici să o piști cu ceară, dar va merge totuși dintr-un capăt în altul al orașului, la oră de vârf, pe viscol sau caniculă, ca un somon cu burta plină de icre spre izvoare, la acel artizan unic, din fundul Dristorului sau capătul Pantelimonului, singurul capabil să-i înțeleagă unghiile și să-i facă, pe inelar, acea libelulă tailandeză fără de care privirea mâinilor devine de un primitivism condamnabil.
Căscând ochii în jur am constatat că la fiecare 50 de metri, pe fiece stradă, sunt afișe prin care, ca niște muște întinse după lotrițe, specialiștii ojei pescuiesc femeile doritoare de unghii false.
Sunt absolut convins că dacă ai studia unghiile clientelor ieșite din ele nu ai putea vreodată să deduci unde au fost făcute.
Cu toate acestea fiecare femeie străbate orașul, din Băneasa spre BIG Berceni, din Titan spre Drumul Taberei sau din Rahova spre Pantelimon, spre singurul virtuoz capabil să transforme Stradivariusul ce le crește pe degete în simfonie, nu doar scripcăreală.
Dacă femeile ar fi bărbați, cu aceeași preocupare spre unghii și perfecțiunea lor nu ar fi decât un singur loc, cel mai bun, la care ne-am duce.
Dar femeile fiind femei preferă să aglomereze traficul bucureștean (care ar fi mai liniștit decât cel din Cochirleni dacă, prin lege, s-ar interzice coafatul, epilatul și maichiura) în căutarea singurului loc, la mai mult de 10 km, în care parcarea este imposibilă, accesul limitat și prețul suficient de pipărat cât pictarea unghiilor să capete sens.
Ocazional din rațiuni de rezistența materialelor și mecanică câte o unghie se crapă, știrbește, se despică, se rupe, explodează sau pur și simplu se duce dracului. Familiile lovite de această urgie trec prin emoții mai mari decât niște astronomi pe-o navetă spațială dacă le miroase a ars. În lipsa ambulanțelor specializate (opacitatea dirijuitorilor sistemului de sănătate, într-adevăr, nu cunoaște limite, este sarcina bărbatului să-și astupe berea, să-și stingă țigara și, rugându-se chiar de este ateu, să-și ducă muribunda spre manichiura intervenționistă de urgență.
Iraționalul feminin este mare ca un fluviu lung, lat și adânc.
Grija de unghii e Amazonul.