înainte să fac dragoste cu o explozie și să-mi doresc
urmași niște nori cu forme de ciuperci uriașe
mărturisesc păcatele mele
acestei furnici înecate în cana mea de cafea
ca un paroh de țară adormit în confesional

la început m-am crezut savant japonez
mâncam doar orez cu pește în speranța că voi fi mai deștept
că voi inventa o licoare ce ne va face să murim toți deodată
să nu mai plătim popii și gropile
să nu ne mai plângem unii pe alții și să ne lăsăm plânși
ca niște bătrâni care se lasă spălați de femeile satului

pentru că nu mi-a iești
m-am hotărât să fiu bun doar contra-cost
cei buni nu au niciodată pe cineva
despre care să spună că este al lor
mai mult
se roagă de alții să-i ia în spațiu
ca să nu rămână pe drumuri

o vreme am finanțat
celule independente de luptă împotriva dominației albului
mi-am lăsat barbă m-am antrenat în tabere clandestine
am răpit occidentale culori am făcut publice imagini
cu decojiri violente de nuci
îndemnându-i pe toți
să pornească jihadul împotriva lunii în ultim pătrar

și pentru că nu voi fi în londra când se va naște maya
am început să necinstesc ziua domnului
am cules prune numai duminica și numai duminica am curățat
butoaie împuțite cu varză închipuindu-mi în loc de pedeapsă
că sunt henric al doilea așteptându-l pe sfântul bartolomeu

înainte să dau cerului ceea ce e al pământului
voi face un ultim gest de bunăvoință
pe strada mea va fi în curând holocaust
vor cădea mii de castane fără să știe ce se întâmplă
atunci eu voi fi un bogat proprietar de fabrici
le voi ascunde în trenuri imaginare
și le voi trece peste granița anotimpului
nimic nu voi cere dar ar fi un plăcut semn de recunoștință
să mi se dea și mie ceva un trunchi un trup
în care să fiu inelul
de creștere