Era pe la începutul deceniului 8 al secolului trecut (1971- 1980). Granițele țării erau aproape ermetic închise. Se făceau însă excursii în grup în țările „lagărului socialist“.
Am putut astfel vedea Mausoleul ostașilor români de la Plevna, orașul Sofia de la poalele muntelui Vitoșa cu râul lui de pietre, măreața biserică Alexandru Nevski și Catedrala Sfânta Sofia, monumentul ostașului sovietic și multe altele.
M-a impresionat apoi Budapesta cu frumoasa ei panoramă văzută de pe Dealul Gerelter, cu clădirea Parlamentului ce se oglindea maiestuasă în apele Dunării, Podul cu lanțuri, metroul și Insula Margareta. La fel uriașa piață Milenium în care pot fi văzute statuile regilor Ștefan cel Sfânt, Ladislau cel Sfânt, Ludovic I cel Mare, precum și al voievodului Iancu de Hunedoara și al fiului său Matei Corvin. Erau prezenți, sculptați în piatră, Francisc Rakoczi și Layoș Koșuth. Mă vor ierta, poate, ceilalți de care nu-mi mai amintesc.
Îmi stăruie în amintire și Belgradul cu podurile sale și cu monumentul eliberatorului sârbilor de sub otomani, Mihaylo Obrenovici.
M-am hotărât apoi să vizitez Berlinul de Est, capitala RDG. N-a fost să fie. Nu eram pe lista aprobată de „pașapoarte“. Am primit mai târziu o adresă în care eram anunțat că: „La cerere Dv. nr... din... răspunsul nostru este: nu se aprobă
A fost, însă, să fie după 40 de ani, adică în vara aceasta, în a doua jumătate a lui august.

În Germania am poposit mai întâi în orașul Koblentz situat la confluența Mozelului cu Rinul ce poartă numele de Deutsche Eck (Colțul Germaniei). Același oraș liniștit, ce degajă istorie îmbinată cu noul în construcții. Cunoșteam orașul, caruia de atâtea ori i-am străbătut, la pas, străzile. Dar cel mai mult eram atrași de marele fluviu.


Aici, ca noutate, am găsit cabinele suspendate ce transportă turiști înspre și de la cetatea medievală bine întreținută. După ce am admirat în voie frumoasa panoramă, am parcurs, prin înălțimi, înapoi, drumul spre oraș.


Iată-ne în drum spre Berlin, în fața impunătorului dom de la Koln, apoi în interiorul lui.



Pentru a ajunge la Dom a trebuit să trecem un pod pe sub care curgea liniștit Rinul. Aici, pe acest pod, pe un gard de sârmă împletită ce desparte aleea pietonală de șinele trenului urban de suprafață, îndrăgostiții pun câte un lacăt, gravat cu numele lor, care simbolizează legătura „de suflet și simțiri“


După o plimbare destul de obositoare prin oraș, odihna este binevenită.


Automobilul a străbătut rapid distanțele ajutat de autostrăzi și șosele fără cusur. Am trecut și prin Göttingen, vestit oraș universitar. Mii de biciclete își așteaptă, în fața gării, stăpânii-cei mai mulți studenti.


Iată-ne în Berlin. Mijloacele de transport în comun, trenuri de suprafață și subpământene, autobuze, unele cu etaj, vaporașe ce în trei ore fac un tur al orașului pe râul Spree (și canale ajutate de ecluze) te pot duce în orice punct al orașului. Am primit informația că distanțele parcurse de toate mijloacele de transport în comun, dacă ar fi puse cap la cap, în 24 de ore ar putea înconjura de trei ori pământul pe la ecuator.

A meritat o poză în fața Porții Brandemburg, emblema berlineză.


Din fața Domului berlinez se vede Turnul televiziunii, la care n-am putut ajunge atunci în 1974. Tot aici am putut vedea o „minune" arătată de un berlinez. Zicea că la construirea turnului autoritățile comuniste au demolat o biserică. De aceea la o anumită oră, în zilele senine, pe cupola de sticlă a turnului, razele soarelui una verticală și alta orizontală, formează o cruce vizibilă într-o bună parte din oraș. Am văzut-o și noi.
Dar, cum în tot răul este și un bine, acum am putut vedea și partea vestică. Din zidul despărțitor al celor două lumi au rămas doar câteva bucățele, spre aducere aminte. Aici poți fi cu un picior în Berlinul de Vest și cu celălalt în cel de Est.

Știam puține despre Reichstag, parlamentul german. Doar că în 1933 a fost incendiat, ceea ce le-a dat apă la moară naziștilor să de vina pe comuniști, că Adolf Hitler s-a folosit de acest pretext pentru ca parlamentul să-i dea puteri depline în stat, că în proces a fost implicat și Gheorghi Dimitrov. Mai știam că sergenții sovietici Egorov și Cantaria, la 9 mai 1945, i-au pus steagul roșu, al victoriei, pe cupolă.
Iată-ne acum fotografiați lângă această clădire istorică.


După restaurarea sa de către arhitectul britanic Sir Norman Foster, din 1994-1999 clădirea a devenit unul dintre cele mai populare obiective turistice ale Berlinului. De pe cupola sa ovoidală se poate admira superba panoramă a orașului.


Oglinzile de sub cupolă captează lumina zilei și o trimit în cele trei săli de ședințe luminându-le și încălzindu-le.


Nu departe de Reichstag se află sediul Cancelarului german. Aici doamna Merkel vine zilnic la serviciu.


Un turist care se respectă nu poate ocoli Postdamer Platz. Aici, după reunificarea Germaniei, au fost construite clădiri remarcabile ca în acel Sony Center dotat cu magazine, restaurante și cinematografe.


Cupola ce acoperă întreaga piață este impresionantă.


Un astfel de turist nu poate ocoli nici Insula muzeelor unde se află, în cele zece clădiri construite între 1830 și 1930, cel mai armonios și divers complex sistem muzeal din lume, inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Pașii ne-au purtat doar prin Pergamonmuseum unde se află reconstruit, din piese originale, la aceleași proporții, Altarul din Pergam. De el se leagă o serie de mituri din timpul Marii colonizări grecești precum și din epoca elenistică.

Am admirat interesantele Basoreliefuri originale expuse pe pereți.




Tot aici am putut vedea, în mărime naturală construită din piese originale, Poarta zeiței Iștar, una din cele opt porți ale cetății Babilon.
La fel și alte construcții, în mărime naturală din Orientul antic, Roma antică și Grecia antică.












Interesante sunt și exponatele ce ilustrează istoria musulmană a evului mediu.




Nu ne-am fi grăbit să ne întoarcem în țară dar, cei mai mici nepoți dereticau deja prin curte în cinstea sosirii noastre.