Interacția telefonică cu o pacientă atinge, azi, un apogeu greu de egalat.
S-a început subțire, cu trei apeluri succesive în care la nonimaginativul meu „alo?” mi s-a răspuns inițial cu păcănituri, ulterior cu fluierături și la final cu o reproducere amplificată a fondului sonor restant după big bang.
Ușor alarmat de posibilitatea declanșării unei invazii a mașinilor gânditoare am răspuns și la al patrulea apel telefonic, apel însă norocos din perspectiva brăileană a apelantei, dumirită se pare asupra semnificației butonașelor ce au luat locul rotundului cu care telefoanele de până mai ieri îi aduceau alături, la orice oră ar fi dorit, persoanele dorite.
Schimbul de informații s-a axat ca de obicei pe persoana mea și programul meu în zilele următoare, cu un singur accident notabil, respectiv înțelegerea destul de lentă a zilei exacte în care disponibilitatea mea pentru drumeții din Brăila este optimală. A fost și momentul în care, deși conștient că politicos ar fi fost să îi las toate cele 5-10 minute necesare unui apelant telefonic să-și releve identitatea, am insistat, deși nu sunt indiscret, asupra numelui ei, fie și numai ca să o pot cu adevrat programa.
Al cincilea telefon a venit oarecum ca o surpriză, având în vedere convingerea mea, după o atât de grea naștere că golisem relativ uterul din mintea femeii de informațiile necesare. Pare însă că, aproape înecat în amniosul cerebral al doamnei stătea și gândul că, dacă tot este să-și umple dăciuța cu GPL pentru această călătorie spre Mordorul endocrinologiei, tare și-ar mai lua cu ea pe ființa, aparent la fel de endocrinopată ca ea, căreia, după măritiș, îi zice „mamă”. Am acceptat, ce să fac, sperând doar la posibilitatea ca modelul de dacie să impună de-acum încolo, o limitare cât de cât a numărului de consăteni, mai mult sau mai puțin înrudiți, ce vor pleca luni în transhumanță.
De-abia al șaselea telefon m-a enervat un pic. Deja mă obișnuisem cu vocea ei ca prepelicarul cu fluieratul stăpânului și în plus nu apucasem să diger complet, în cele 30 de secunde dintre apeluri, tot conținutul acestor elocvente schimburi de informații. M-am relaxat însă. Era doar vocea unei femei care, înainte de a se comite iremediabil, se asigură, cu întrebarea simplă : „rămâne pe luni, deci, dl. doctor?”.