Mă dumiresc în fine, astăzi, că ceea ce părea un coșmar al unui somn exagerat, provocat de prea multă bere, yams, bridge și alte activități estivale este de fapt o tristă și durabilă realitate.
Sunt din nou la muncă.
Refacerii accelerate a ficatului, pe care numai borsecul și bilborul a trei gărzi cvasisuccesive le puteau realiza, i s-au adăugat și alte reușite de răsunet, de la auzirea deșteptătorului, păstrarea unei mine serioase la raportul de gardă până la estomparea amintirii neplăcute a aruncării zarurilor și tabelelor de yams, atinse de necuratu, în ultima noapte.
Lucrurile au intrat pe făgașul normal.
Aștept, în dietă, intrarea primei chenzine în cont, ferind până atunci cardul de foarfecele comercianților, așez facturile la locul lor, lângă hârtia igienică obișnuită, petrec timp de calitate prin camera de gardă, atent să nu stârnesc, moțăind, tendința pesoanelor noctambule de a căuta alinare la spital.
Îmi îmbunătățesc permanent experiența profesională, chiar dacă asta înseamnă uneori ca, la 1 dimineața, chemat de asistentă, să încerc să înțeleg care din babele implicate în incident a început păruiala – cea cu lingura în mână, pletele despletite și privire de favorit la centură sau celelalte două, ușor speriate de tentativa de strangulare cu care octagenara răspunsese tentativei lor imaginare de pătrundere prin efracție în apartament.
Asist la fascinanta procedură de înregistrare a câmpului vizual, în care unei paciente aparent vioaie intelectual i se cere să discearnă puncte luminoase pe un ecran (deși, surprinzător pentru ea, nu cu ochiul acoperit).
Răspund la telefoane mai des decât șeful pompierilor din Pompei, chiar dacă țin mobilul în locul cel mai lipsit de semnal. Câteodată, ce-i drept, îl caută pe domnul Florin, să întrebe de Ioana, dar în general este vorba de persoane, fără legătură cu bridgeul, dorind să îmi ceară expertiza, fără a bănui, măcar o clipă, că între mine și ei va sta permanent un eventual succes memorabil la loterie.
Nu mai îmi ciordește nimeni pixurile, dar exact cum caii cădeau extenuați sub un poștaș medieval, tot așa și eu am reușit să golesc 2 pixuri compeltând foi, formulare și alte prostii.
Încet cu încet reintru în ritm.
Deși, la urma urmei s-ar putea ca totul să fie doar un coșmar din care, cu o ținută poate un pic indecentă, îngrijorată să nu mă ardă soarele, soția o să mă trezească-n curând.