Am furat din sufletul unui copac atât cât să îl desenez în tușe negre și roșii în alfabetul nevăzătorilor. Deoarece negrul și roșul sunt bune pentru benzi desenate și pentru sloganuri sau firmamente sau chiar vestimentație. Sunt culori care se rotesc pe roata olarului. Sunt culori care aleargă. Între timp orbii descifrează de-a lungul vieții sensul negrului și roșului și Homer încă mai călătorește din cetate în cetate.

- I-am schițat coroana rotundă ca și cum aș da binețe cu vorbă blândă unui cerșetor bătrân când mustesc stelele pe înserat la vremea mulsului.
- I-am desenat umbra la dreapta ca și cum soarele răsare de partea inimiii mereu sau ca atunci când îți strigi numele într-o fântână săpată în piatră.
- Am desenat câteva fructe între crengi și unele căzute la întâmplare precum bucuria merelor în bradul de Crăciun, precum odihna cosașului la prânzul mic să-i fie de haznă pita cu slană și ceapă.
- Am desenat mai multe suflete de păsări dând roată pomului ca atunci când deretici în casa unui vecin sărac sau speli rana celui mai sărac decât tine pe marginea unui pat vechi de spital.
- Am furat din sufletul unui măr auriu atât cât să nu îmi crească aripi, acele aripi neînsuflețite pentru cerurile albastre-reci unde cresc doar copii cu manșon de nurcă și flori de gheață pe care nimeni nu le copiază.
________________________________________________
Σ= am murit și eu aproape fără să mă schimb în oglinda din perete ori cea din poșetă. Cei care au pătruns sub pielea mea au înțeles de ce cuiele oglinzii nu m-au durut defel. Totul era atât de frumos încât plângeam, numai că în lumea oamenilor vii doar argintul contează în spatele oglinzii. Și niciodată lumina sufletească. Săracă și hămesită, cu aceleași haine de zeci de ani, am fost lăsată în plata Domnului, fiindcă era peste tot la modă zicala că „nicio faptă bună nu trece nepedepsită”, atât în țară cât și peste mări și țări...și toți deveneau oameni cu cerul gurii negru și limba și gingiile roșii. Mie mi se părea monstruos, lor li se părea normal. Trăiam într-o îndelungată perioadă de pace și nimeni nu era recunoscător; toți loveau și mai rău, și mai haini și lacomi față de cei năpăstuiți, să ia și pielea de pe ei. Și legile la fel, loveau mai ales în cei săraci și neputincioși. Timp de peste patru decenii mi-am tocit și eu genunchii pe treptele bisericilor, în lumea în care oamenii uită că totuși cărțile bune spun adevărul. Un alt Magazin de antichități își va închide porțile.