agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-09-26 | | copil eram cu ochii umezi de apa care nu se mai întoarce apa iubirii pe care nimeni nu o gustă îmi iubeam mama prin semnele de bună purtare de pe genunchi prin ochelarii ei de soare pe care îi șterpeleam pe plajă era o apă amară și sărată ca marea cu multe acuarele cu soare și fluturi pentru zilele de 8 martie cu multe scrisori în care căutam aur în muntele de pietriș din inima ei dar apele mele nu săpau destul de adânc mama se învârtea prin casă ca roata morii în papuci cu toc înalt mărunțea fin piureul de cartofi și prăjea exact atât cât trebuie șnițelele își înfigea unghiile tari în părul meu subțire și mă șamponea până când înghițeam apa amară care nu se mai întorcea nu avea bani să îmi ia cadouri dar mă lăsa să port hainele și eșarfele ei era ca piperul la mânie când eu zâmbeam moale și curat deretica prin casă mereu dar tot ne-au invadat gândacii negri și roșii odată chiar au ajuns până-n gât într-o sticlă cu sirop de vișine fiindcă ea umplea rafturile cu conserve din grădina bunicii erau numai ape amare și sărate și un strop de aspirină ca să țină peste iarnă era iarna lungă a vieții mele cu ea ea fată de țărani sărăciți tata fiu de orășeni sărăciți amândoi crescuți în condiții grele între ei casa de nebuni și bătăile fără vânătăi până într-o zi când am vrut să fie pace și amândoi s-au unit împotriva mea tata încă punea murături cu apă sărată mama încă mai cocea plăcintă cu foitaj eu mă strecuram greu între ei și făceam pandișpan mama spunea că numai pentru mine nu divorțase de tata eu o priveam cu mirare când plângea fiindcă mă bătea al dracu de rău și tata era aghiotantul ei ea țipa ore în șir și apoi se parfuma cu Chanelul ei păstrat de demult și mă pupa al dracu de zgomotos și umed până când părul mi se ridica pe brațe de scârbă și apoi o lua iar de la capăt au rămas amintirile brațelor pline de liliac proaspăt rupt pentru mama mea dragă un înger care nu a existat privirea mea de copil calmă și domoală micile mele daruri păstrate de ea în dulap ca și cum voia să îi păcălească pe alții că numai asta spunea că ea știe să mintă și eu nu ca și cum lumea era un teatru în care ea fugea în culise să mă chinuiască și apoi se fandosea pe scenă pentru un bis de mamă perfectă azi mama nu mai are dinți dar tot mușcă și numai seara târziu când își dă jos proteza dentară vorbește altfel încât nici nu îmi vine să cred cât este de a dracului de om
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate