uneori mă gândesc la coapsele tale nedesfăcute ca la
o nucă de palmier
buzele mele sunt piatra pe care o maimuță capucin tânără și nepricepută
o folosește să le desfacă și să ajungă la miez
alteori îmi închipui că sunt o pasăre țesător
fur iarba de pe morminte și-o împletesc într-un cuib
în speranța că-ți vei face casă bună din mine

tu nu știi dar ești tot ce mai am și mi-e bine
mi-aș dori să vezi lumea ca pe o savană braziliană imensă
unde noi suntem niște larve de licurici
strălucim în întunericul garsonierelor noastre
și ne hrănim cu alți oameni
ademeniți de lumină

când mă apropii de tine încep să tremur
ca un bătrân vânzător de ginseng
pe care l-a apucat din senin tusea și-a uitat
ce să spună ca să-și vândă
miracolul
de aceea tu n-ai să știi
că te privesc uneori
cum te apleci peste pian și sânii-ți tresar
ca un luciu de apă care se tulbură la prima piatră
treci peste clape cu vârful degetelor ca un preot militar
peste pleoapele unui tânăr recrut
surprins cu ochii deschiși de un glonte
ca o scrisoare rătăcită spre cei de-acasă

mai cumplit decât să visezi că te stingi și nu te poți trezi
e să visezi că te-ai pierdut de ceilalți și te trezești fără să știi
încotro s-o apuci
frigul te sâcâie ca un indian ciung care te roagă
să-i urci în ricșă pentru câteva rupii
tragi aer în piept
aștepți să te facă preotul de rușine-n biserică
pieptul tău e o groapă săpată fără permisiune în cimitirul din sat
te uiți la mâinile tale și mâinile tale sunt
copiii căpitanului grant care caută
puțină umanitate

dacă ai ști sigur că pe undeva mai există
un trup
un singur trup care miroase-a străin și a om
a petrol și căldură
ți-ai vinde pereții camerei dvd-urile cu jim morrison
atlasul lui sinelnikov de anatomia humana
apoi
ca un forty-niner adevărat te-ai grăbi să-l iei în posesie
și-ai face din viața ta cea mai nouă metodă
de minerit

când va fi să plec dintre voi
faceți vă rog un pustiu de bine
și fixați-mă hotărât în pământ
să n-o iau naibii la sănătoasa din nou
nu vreau să mi se reproșeze apoi că n-am știut niciodată
să păstrez o femeie
e vina mea
am un fel mai sucit de a fi
uneori nu recunosc oamenii nici dacă
mi-ai da carnea lor s-o mănânc
alteori mi se face atât de frică să spun ceea ce simt
că în țeasta mea au loc zilnic incendii și luări de ostatici
ca-ntr-o închisoare columbiană