Citeam deunăzi despre existența unei teorii istorice conform căreia, de fapt și de drept, noi românii suntem descendenții direcți ai marelui neam dacic din antichitate, descendență care nu a fost nicicând influențată semnificativ nici de mentulele ocupatorilor romani, nici de organele genitale mânuite cu barbarism de goți, cumani, slavi, tătari și alte popoare migratoare în căutare de schimburi lingvistice onomatopeice cu ocupantele de sex feminin ale acestor meleaguri.
O parte din argumentația adusă pare de bun simț, reliefând durata prea mică și suprafața prea restrânsă a ocupației romane, mai ales la un popor care a dovedit din zorii istoriei o rezistență îndăratnecă la civilizare și progres.
Problema descendenței latine a limbii române este rezolvată magistral de către dacologi prin aserțiunea de bun simț că de fapt latina cultă este rezultatul însușirii de către popoarele italice a limbajului getodac, destul de vulgar, prin care protoromânii cu accent moldovenesc, veniți la căpșuni, se adresau băștinașilor.
Felul lor principal de mâncare fiind supa de barză și viezurele pe varză la cuptor, aceste două – trei cuvinte au fost cu timpul excluse, la intervenția hangiilor tratoriilor antice, din bagajul lingvistic latin, rămânând toate celelalte, îndeosebi cele descriind, nuanțat, imaginativ și repetat organele genitale și modalitatea lor de interacțiune.
Fiind, când se relaxau, cu maieurile suflecate, la câte un bostan și vreun pet de bere din piele de capră consumate la comun cu nativii în forum, extrem de guralivi, dacii noștri au impus melodiosul grai în ciuda protestelor fonfăite ale etruscilor și celorlalți xenofobi locali.
Însăși columna lui Traian arată pe marele împărat, el însuși un fel de dac, conform interpretării veridice a unei fraze („mă întorc acasă, mânca-ți-aș”) pe care ar fi rostit-o la inițierea uneia din campanii, cum se adresează direct captivilor nebărbieriți. Pare că în aceste ocazii neînfricații prizioneri geți refuzau să răspundă chiar și la cea mai simplă întrebare, repetând obsesiv, până la confuzionarea completă a opresorilor, „nu da”.
Teritoriul locuit de marele popor getodac a fost conform opiniei dacologice exprimate, extrem de vast deși sărac în drumuri practicabile, stații de furajare a cailor sau indicatoare, motiv pentru care de altfel au durat câteva milenii până la ocuparea lui de către unguri, slavi și alte nații cu vocație și acces la fonduri europene.
Convins că un congres comun între dacologii români și tracobulgarologii de la sud de Dunăre ar putea clarifica și faptul previzibil că greaca antică este de fapt o bulgară vulgară, vorbită de ramura cu ceafa cea mai lată a marelui popor trac, renumit prin incursiunile sudice care au urmărit viziunea unei lumi mediteraneene cât mai bogate în castraveți, termin exprimându-mi speranța că cercetarea fundamentală în domeniu nu se va opri cu una cu două, în nici un caz înainte de a demonstra că dacii noștri au ocolit pământul, au ridicat piramide și au câștigat constant medalii olimpice la jocurile de echipă în antichitate.