Prin anii 60-70 Andy Warhol a pictat o cutie de conserve conținând supă de roșii.
Întrucât i-a ieșit bine, a pictat ulterior tot raftul de la supermarket.
Pictura astfel concepută este, se pare o mare capodoperă a artei noastre contemporane, și a lansat un stil nou numit „pop art”.
Este ce e drept o cutie de conserve bine desenată și pictată admirabil. Simți în mod acut, când o admiri, lipsa unui desfăcător. Și regreți lipsa dedicației altor artiști, eventual moldoveni, capabili de a picta afumătura, borcanele cu gogonele și mămăliga atunci când clocotește în tuciul conaisseurului.
Geniul artistic al lui Warhol nu s-a oprit aici.
Sticla de coca cola de exemplu a fost surprinsă în toată complexitatea și splendoarea sa cilindrică și imortalizată ca un simbol, dar și o dojană pentru băutorii de apă, bere sau socată.
Opera marelui artist a continuat cu picturi trase la matriță și colorate fistichiu ale celebrităților vremii lui, autoportrete, câte un hamburger ba chiar, uneori, doar linii și dreptunghiuri frumos colorate.
Piața cunoscătorilor de artă a devorat aceste minunate creații și, deși personal nu aș ambala nici pește afumat în ele, pare că oameni mai deștepți, mai deschiși sufletește și mult mai cultivați în artele plastice decât mine au decis că toate aceste afișe, copii de xerox stricat și desene animate reprezintă un amestec de originalitate și perfecțiune compensabil doar prin milioane și milioane de dolari.
Omul a fost un ciudat cu o biografie plecând de la copilul bolnăvicios cu talent la mâzgâleală în bucătăria apartamentului în care făceau foamea părinții săi slovaci emigranți, la homosexualul bolnăvicios, în vogă, cu ochelari de soare și replici ciudate din perioada adultă, hotărât să picteze orice s-ar vinde și să vândă tot ce pictează.
Destinul, atitudinea și întâmplările din viața artistului mi se par interesante și originalitatea în general demnă de cel mai adânc respect.
Dar trebuie să recunosc că, poate și pentru că sunt prea prost, nu înțeleg nimic din picturile lui, în sensul că nu le înțeleg mesajul (sau dacă îl înțeleg, nu mă impresionează), nu le înțeleg valoarea, în nici un caz pe cea comercială și nu cred că în esența lui consumatorismul, artificialitatea și repetitivitatea reprezintă sursă de frumos. Chiar dacă esențialmente nu am nimic împotriva ca alții să o facă și ca bogătanii să se bulucească să cheltuie basculante de bani pe pătrățelele și dreptunghiurile colorate de defunctul artist.
Presupun că viziunea diferită despre frumusețe, semnificație și originalitate este unul din farmecele vieții pe Pământ. Sau poate doar îmi exprim public limitele mele în înțelegerea artei moderne.