Multe lucruri n-am înțeles, nu înțeleg și, probabil, nu voi înțelege; că așa, capie, m-a făcut mama, Dumnezeu,sau, poate sunt (și) rezultatul tuturor înțelegerilor și neînțelegerilor mele.
N-am înțeles de unde vin, cine știe de unde vine să-mi spună și mie să nu mor neștiutoare. De ce m-am născut aici și nu în altă parte, unde mă duc când voi muri... întrebări banale, dar care mă frământă, ne frământă, ne dospesc, se dospesc, și, cine știe când se vor coace și în ce cuptor.
Îmi place să visez, cu ochii închiși dar, mai ales, cu ei deschiși larg spre un orizont imaginar, unde toate sunt în armonie material-palpabil-acustic-olfactiv-vizual, unde culoarea, mirosul, sunetul, consistența, se reflectă într-o stare firesc plăcută, fără plusuri și minusuri. Unde "bună ziua!" fix asta înseamnă, nu are alte substraturi de cine știe ce apartenențe ori interese; unde oamenii sunt oameni și nu asupresc alți oameni ori alte forme de viață. Acolo totul e o inimă care bate, ciclic, tic-tac - spune ce are de spus, ascultă ce are de ascultat; nicio gură nu strigă mai tare ca alta, niciun braț nu se ridică asupra altui braț, ci, se unesc pentru a susține aceeași cauză: viața.