Spre dezamăgirea unui popor de sportivi, oprit duminică la o bere în fața televizoarelor, s-a dovedit că în ziua finalei plusul de testoteron al Serenei Wiliams rezultând în servicii de 0.5 Mach și retururi vizibile doar la reluare au înfrânt capacitatea Simonei Halep de a arunca mingiile înapoi peste gard.
Ca și (sper) în cazul marelui ei fan FB Victoraș Ponta, pare că destinul marei noastre campioane s-a oprit în finală, fie și pentru faptul că la tenis este destul de dificil să bați numărul 1 mondial de 2 ori pe săptămână.
Analiza sportivă a confruntării a condus pe marea majoritate a concetățenilor constănțencei la constatarea amară că, fiecare din noi și votul nostru colectiv ar fi rezolvat destinul Serenei la această competiție din grupe, când o înfrângere confortabilă la 2 seturi și 6-7 gameuri ar fi trimis dihania în vacanță în loc să o asmuțim în semifinale și finale pe femei normale.
În lipsa unui manager sportiv de calitatea lui nea Jan Pădureanu, a unui președinte de federație de viziunea unui Mitică Dragomir săraca Simona Halep a făcut și ea ce a dus-o capul în grupe, jucând la victorie un meci care, în tradiția șmecheriei românești, trebuia pierdut. O dată cu acel set blestemat adjudecat, șansele ca trofeul să ia altă cale decât cea a Hulkului cu țâțe au devenit infime, fapt intuit de un popor întreg care s-ar fi oferit cu prisosință să joace acea partidă din grupe, cu o rachetă de badminton, în locul campioanei.
Cumva în mintea tinerei noastre sportive, altfel născută și crescută aici, s-au născut gânduri bizare despre onoare, glorie sportivă și fair play, apărarea șanselor și antrenamente ca metodă de a accede, gânduri pe care nici măcar marea apropiere virtuală de domnul Ponta nu a reușit să le îndepărteze suficient cât să ridicăm și noi trofeul deasupra capului.
Sperâm că lecția servită de soartă, sub forma Belzebutului blonzit din finală să o facă pe Simona ca pe viitor să abordeze mai nuanțat meciurile a căror victorie este nonnecesară, putând lua ca inspirație veșnică echipa națională de fotbal a României.
Este adevărat că trântirea meciului din grupe ar fi putut, în cazul unei soarte cu adevărat ironice, să rezulte în cine știe ce semifinală sau finală pierdută ulterior și la realitatea unei pete pe onoare inutile, dar astfel de gânduri sunt cu adevărat mult prea sofisticate pentru reprezentanții unui popor atacat în principala sa caracteristică națională, șmecheria.
Eu personal, ca un ciudat ce sunt, nu pot decât să o aplaud pe sportivă atât pentru atitudien cât și pentru prestație. Mai mult, îmi place să cred că atunci când secretul existenței unui penis în fusta Serenei Williams va fi în fine făcut public acest trofeu ratat aseară va fi atribuit Simonei noastre, cea mai bună femeie jucător.