agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-27 | |
CI PARHON
Zilele acestea sunt informat că Institutul de Endocrinologie trăiește o sărbătoare emoționantă și vibrantă, respectiv rotunda sumă de 140 de ani de la nașterea marelui savant, medic, endocrinolog și, în timpul liber, politician, Constantin Ion Parhon. Recunosc că una din incoerențele vieții mele de adult a fost faptul că, deși lucrez în acest institut de 23 de ani nu am avut până acum curiozitatea să mă documentez cu adevărat despre realizările și opera acestui bărbat deosebit care a avut amabilitatea de a permite utilizarea numelui său pentru denumirea locului meu de muncă. Recunosc că vina, care este numai a mea, s-a datorat și unei oarecare delăsări caracteristice, prin care am așteptat ca reușitele, operele științifice și viziunea marelui profesor să mă penetreze pe nesimțite, prin numeroasele lucrări, manuale și citații ce mi-ar fi apărut în cale la orice tip de subiect endocrinologic aș fi încercat să îl aprofundez. Viața s-a dovedit însă ușor nedreaptă cu acest tip de așteptări, găsirea operelor științifice ale corifeului fiind în fapt destul de anevoioasă, poate și datorită faptului că, așa cum reiese din wikipedia, de fapt au fost doar 5 cărți publicate („Secrețiile interne”, 1909, „Manual de Endocrinologie”, 1945-1949, „Bătrânețea și tratamentul ei”, 1948, „Biologia vârstelor”, 1955, „Opere alese”, 1954-1962), din care trei chiar de către el singur. Deși sunt convins că este vorba de cărți destul de groase, un număr atât de mic de opere publicate sugerează o activitate predominant orală, așa că am căutat mai departe, în wikipedia să urmăresc biografia și realizările din care uriașul își trage binemeritata faimă. Pare că posteritatea a reținut, în afara celor 5 rânduri de reușite științifice, un alt tip de activitate benefică a grandiosului savant, respectiv implicarea într-o formațiune politică relativ măruntă, dar pe care viața a arătat-o ca fiind de viitor, partidul comunist român, al cărui co-membru fondator a fost din 1919. În paralel cu prolificitatea și căutările endocrinologice pe care le-a dezvoltat copăcel prin diferitele spitale de psihiatrie pe care le-a condus, s-a găsit pare-se timp și pentru grija de țară, caracteristică comuniștilor acelor vremuri, ajungând cu repeziciune, în anii de cotitură și de fermentare pozitivă a României anilor 40 să conducă patriotica organizație ARLUS (Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uninunea Sovietică), să fie ales cu entuziasmul epocii în mod repetat deputat și, pentru o perioadă caracteristică meritocrației comuniste de sorginte sovietică să fie, după abdicarea trădătorului Hohenzolern, șeful (chiar dacă formal) al statului. Un om, la rândul lui grandios și destul de cunoscut cu care savantul se afla în relații funcționale a fost și rusul de origine gruzină, Iosif Vissarionovici Stalin, care, rugat să-și schimbe numele în Brașov a refuzat, motiv pentru care, printr-un decret semnat de Parhon în 1950 Brașovului i s-a schimbat numele în Stalin. Această activitate benefică este cu atât mai uluitoare cu cât taman în această perioadă titanul nu numai că a încropit cea mai mare parte a operelor sus citate, dar a și dobândit recunoașterea internațională meritată, la Praga. Printre preocupările sale de mai mică bonitate a fost și aceea de a înființa, în 1946, Institutul Național de Endocrinologie, acceptând în plus cu grație să îi și împrumute numele. Găzduit inițial în localul clinicii de dermatologie Colentina, s-a constatat cu repeziciune că spațiul și ambianța generală nu corespundeau importanței și prestigiului acestui nume, astfel că în 1949 s-a reușit mutarea în sanatoriul Saint Vicent de Paul, locația actuală, spital din care reprezentantele mistice ale congregației „Fiicele Caritătii Sfântului Vincențiu de Paul”, călugărițele vincentine aduse de monseniorul Vladimir Ghika să sugă sângele poporului prefăcându-se că-l îngrijesc încă din 1908, fuseseră date afară. Au rămas se pare doar preoții, desigur doar până la arestare (1957). Trebuie să recunosc că pentru mine mica lecție de istorie autodidactă pe care am petrecut-o în cinstea marelui ctitor mi s-a părut bine utilizată, înțelegând acum cu exactitate cât de mare este moștenirea și ce frumos ne este numele. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate