ce mă fac cu tine suflet că uite
veșmântul ți s-a-nvechit aproape
de zdrențe îți este veșmântul și tu
privești tot cu uimire la ziua ce vine
tot ți se pare că-i încă o scoică
pe care vrei s-o deschizi să-i găsești
perla cuvântului rotund sidefat
încrezător desculț fugi prin nisipul
zorilor căutând-o cu înfrigurare
la țărm între pâmânt apă și aer
te dojenesc dar degeaba îți spun
că-i un demers inutil infantil
tot mai crezi în minuni cu toate
că seara în mâini ții valvele
goale ale scoicilor moarte

prin țâhla de spini mereu te-am târât
zgâriat n-ai plâns las' că-mi trece
rece râmâi la provocătoare mânii
ura nu te atinge pe-alăturea trece
cognitiv imatur cu aceeași mirare
te uiți la gâze la flori și la soare
la tot viul și pietrele-ți spun
că nu-s pietre ci stivuitele urme
a celor ce-au trecut pân'acum
și că viața-i minunea cea mare...

ce s-o mai întind ce să mai spun
cu tine bat câmpii atât mi-a rămas
să mai sper că la o adică în rai ajuns
să nu fii avorton ci măcar
la grupa cea mică...