ea mă cheamă în birou mestecă vestea
printre buzele date cu rujul ca piatra vânătă
am înțeles mi se închide o ușă și nu sper
la inovația unei scări să deschid o fereastră

totuși nu cred ce aud și ies
în astfel de situații detest batistele
clădirea se manifestă ca pâlnia rotativă
mă sprijină un perete să regăsesc
verticalitate în raționament


fără nicio așteptare sunt telefonată
descopăr că din prietenie se pierd ochii
mi așez la loc să despic stomacul celor trei servile
invazia de vulturi vânează pentru bani și o treaptă mai sus

vreau în tot corpul aerul cristalizat de afară
intru în casă mama știe are chipul irigat din sentimente
în câteva cuvinte îi fertilizez gândirea și reproduc
cu aceeași ochi primiți genetic de la tata
galaxia albastră