astăzi te-mbrac în cele mai bune haine
pentru că n-ai vrut niciodată să mi-o iei înainte
pe culoarul strâmt al fericirii hilda
îți las partea mea de cer proiectată
prin dreptunghiul hubloului în inimă
albastrul îți va înnămoli poate drumurile
sub el să-ți lepezi hainele
când sunt fierbinți le vor uda ploile
lumea le va zvânta punându-le semn
pentru ce vrea să vadă...

singurătatea nu ți-o las e ceva atât de personal
că va ajunge unde m-am născut statuie vie
(trup strălucitor în staniol față nepătrunsă de bronz
mâinile-ntinse spre alte statui)...

e ajunul hilda

femeia din Femeie deretică prin casă
frământă cozonaci și se face frumoasă
femeia din Cuvânt se frământă pe sine
prea mult pentru o singură inimă
de-ar plesni curăță-i sensurile negre
și nu mai spune...