dumicați de tăceri cu noduri înghit
la gândul că într-o zi iubito
te vei împedica de ceva nevăzut neștiut
și te vei sparge ca bobul de rouă
ciugulit în zori de-un lăstun

în clipa aceea uimiți ne-om privi
eu sigur descoperind prea târziu
cât ai fost de frumoasă și crezând
că nedespărțiți o veșnicie vom fi
te-am târât prin nisipuri fierbinți
însetată sau goală pe jnepeni în frig
te-am culcat pe creastă închipuită de munți
prin miriști ori mlaștini de-a dura pe
grohotiș rareori îmbrăcată de bal
și tu răbdătoare nicicând nu te-ai plâns

tu poate vei zice
cămașă de borangic mi-ai fost apoi
de bumbac de turt și nu-i vina ta
c-ai devenit cămașă hospoasă de
buci de cânepă cu puzderii fericită
sunt că ți-a plăcut mereu mirosul trupului meu
atât ne-a fost dat plec dar să știi
că aștept să te faci frunză de dud
fir de borangic împletit într-o nouă
cămașă să fim

depărtându-te lin din urmă îți voi striga
și eu te-am iubit dragostea mea Viață...