Era aproape de ora prânzului când Bela termină de aranjat sprânceana stângă.
Practic era aproape gata, cea dreaptă nedându-i de obicei atât de mult de furcă. Sigur mai rămăseseră de terminat aplicarea fondului de ten, fardarea, conturarea genelor, cuantificarea rimelului și definitivarea coafurii, dar, având în vedere că era deja epilată și că Gaston o aștepta de numai o oră, era optimistă că va ajunge la întâlnire într-un interval de timp rezonabil.
Surorile sale se treziseră, așa că mai avea doar vreo două ore disponibile până ce acestea vor urca să îi reamintească că șuvițele nu se potriveau, că machiajul este prea strident și că Vuittonul ei puțea de la o poștă a fabrică de papornițe tailandeză.
De când mama plecase cu stripperul, după pierderea ultimelor alegeri, relațiile dintre surori erau destul de tensionate, fie numai pentru faptul că, deși erau tustrele frumoase, frumusețea surorilor mai mari era de un tip extrem de discret, interior, după cum le repeta mama, ca atare extrem de greu de sesizat de bărbații superficiali ai epocii.
Câtă vreme tatăl lor fusese senator faptul nu avusese vreo importanță, existând în permanență un oarecare număr de tineri capabili a sesiza această susmenționată drăgălășenie a firii lor, dar cumva, de când se pierduseră alegerile, nemaivorbind de atacul balauresc al DNAului, aceștia dispăruseră din jurul fetelor ca veverițele de lângă o vulpe flămândă.
Mai norocoasă, mezina continua să aibă aventuri și întâlniri, ceea ce tensiona relațiile dintre fete, mai ales că explicațiile date acestui fenomen erau destul de diferite.
Lara și Iona erau convinse că excesul de cochetărie, ținutele prea decoltate și calitatea superioară a emolienților folosiți de Bela explicau această discrepanță mai degrabă decât coroiala, aspectul interesant al privirii (vulgarizat de mezină ca fiind de fapt „șașiu”) sau formele prea viguroase asupra cărora tot insista fata mai mică.
Ușa iatacului se deschise și surorile intrară în budoarul Belei.
- Vezi că te așteaptă prăpăditul ăla de două ore, observă Iona, învărtindu-și ochiul mai leneș prin cameră. L- am ținut noi de vorbă cât am putut, dar pare destul de agitat
- Eu nici nu înțeleg ce vezi la el, zău așa, își băgă nasul de tapir în discuție și Lara. Nu este nimic de capul lui, are o conversație ternă și monosilabică și eu zic că nu e nici măcar frumos, oricât și-ar gelui el barba.
- Ce-ți veni soro, iar ți-a tras țeapă prietenul tău imaginar? Încearcă să nu te uiți prea mult la el dacă vrei să mai rămână, contratacă Bela. Ce aveți cu băiatul, e de neam bun, călărește un roib cu toate opțiunile pe el și nu ciupește de fund de la prima întâlnire. Ce poți cere mai mult unui cavaler?
- Oricum nu știu ce îți trebuie ție întâlnire astăzi. Pare că se întoarce tata. Cică a scris nu știu ce volum la mititica și urmează să îi dea drumul, cel puțin asta bodogăneau ăștia pe la televizor.
- Și ai timp să îi crezi? Crezi că Șuviță Împărat o să îi dea drumul din ghearele vrăjitoarei Kove cu una cu două, după ce l-a porcăit în scandalul gondolelor toată campania electorală?
- Nu știu ce să zic, dar dacă vine o să îi cerem să ne ia și nouă niște straie mai de soi, ba să treacă și pe la Sephora, că ne-am săturat de atâta ghinion cu bărbații.
- Fetelor, mai lăsați-mă în pace cu asta, v-am zis că ghinionul vostru este doar că oamenii au vedere tridimensională. Mergeți naibii în Emirate că vă lasă să purtați iașmalâc și poate aveți noroc pe acolo de vreunul mai încet la minte.
Plăcuta conversație ce se anunța fu întreruptă de zgomotul ușii de la intrare.
- Cine ești tu, puroi cu barbă, și ce cauți cu curul ăla țepos în fotoliul meu? Tună vocea, nemodificată a senatorului
- Bună ziua, scuzați, domnule Pontovan. Mă numesc Gaston, o aștept pe fiica dumneavoastră să coboare și cred că m-a furat somnul.
- Care fiică? Iona, Lara ? întrebă cu o urmă de speranță în glas Pontovan.
- Nu, aia antropomorfă, Bela.
- Da, ce să zic, îmi cântă sufletul. Știi ce e chestia aia jumate lemn jumate metal?
- Ce?
- Chestia aia dreptunghiulară, ca o discontinuitate în zid
- ???
- Fără de care ți- ai vedea calul, cu care, a propos, semeni ca două căcăreze ale aceluiași berbec
- Ușa.
- Da, că bine îi zici. Ia vezi dacă scărțăie când funcționează și mai ales cum arată de la peste un kilometru
- Dar Bela ...
- Bela, dar fără coaie, sau iei viteză, cu coaiele la locul lor?
- Mă scuzați domnule se...
- Tot aici ești?
Când fetele coborâră scara Pontovan se legăna pansantiv în fotoliu și afară se stingea treptat galopul calului.
- Tatăăă, răsunară în cor atât vocea cristalină a Belei, cât și nechezatul Ionei și scârțâitul ascuțit al Larei. Ai scăpat !
- Mi-au dat drumul, ce să facă. Au înțeles în fine că a fost o eroare judiciară. Mă rog, m-a costat ceva, dar au înțeles.
- Ne-a fost dor tată. Mai ales că mama a plecat să se regăsească și cu conturile blocate...
- Eh, mai avem conturile off shore din Împărăția Verde, acțiunile la fabrica de baghete magice, nu stăm rău. Ziceam că v-ați măritat până acum.
- Eu, mie nu îmi trebuie bărbat, bâgui Iona. M-am lămurit, sunt prea păroși, miros urât și doresc toți același lucru
- Da, să – ți lași părul în față, murmură Bela
- Eu am avut câteva oferte serioase, spuse un pic cam prea repede Lara, dar mă tem că inima mea este încă o fortăreață încă necucerită
- Da, dar din păcate amplasată exact lângă leprozerie, completă la rândul ei Bela
- Și tu Bela, nu îmi zi că fortăreața ta mai are ușile etanșe, glumi senatorul
- Nici una, tată, dar nimic serios. A propos unde este Gaston?
- Cine? A urangutanul ăla cu cercel în ureche? L-am pus să dea o raită să verifice dacă pământul este rotund. Nu îmi plăcea, tu fato meriți măcar un cavaler adevărat, nu te pot lăsa să studiezi primatele.
- Da? Mie îmi plăcea...
- Anyway, uite care e treaba. Mi-au dat ăștia drumul aseară, dar nu mai era nici o caleașcă până mâine așa că am luat-o pe jos. Proastă idee, dar mă săturasem de zidurile alea așa că am luat-o la pas. Cred că m-am rătăcit la un moment dat pentru că, atunci când nu am mai văzut panourile cu „aici sunt galbenii dumneavoastră”, am realizat că nu mai sunt pe autostradă, ci am ieșit în coclauri. Noroc că am dat de un castel. Supercastel, cu vedere la lac, ponton, mansardat, cu foișor, mă rog, ce aveam și noi în plan dacă nu fura Șuviță alegerile. Am bătut la poartă și am fost primit de stăpân, un baron local fără notorietate la nivel național, dar destul de bazat. Om de încredere în partid, șeful la toate consiliile din comitat și titularul contractului de bătucire al drumurilor din zonă. Un om deosebit. M-a ținut la el toată noaptea, numai pe JB și caviar, numai că, după ce s-a culcat a fost un mic incident. Știți mica mea problemă psihologică, cea care m-a făcut să intru de altfel în politică, nu?
- Cleptomania? Întrebă Lara
- Mda, aia. Eh, am avut ghinion și m-a prins când îi răscoleam prin sertare. Acuma omul avea dreptate să se enerveze, dar nu cred că avea dreptate în ce povestea el de țăruși încinși, gârbaci și cur, așa că i-am promis, oarecum, că o să îi trimit pe una din voi să îl ia de bărbat.
- Eu ! Eu ! se auziră simultan vocile Larei și Ionei.
- Da cum de nu era însurat? observă temătoare Bela
- Să zicem că unele mici detalii ale aspectului său fizic sunt ușor neconvenționale, explică, un pic prea repede, Pontovan. Oricum, nu contează, a zis că dacă nu ajunge una din voi până diseară la castel îl trimite pe Alioșa, recuperatorul lui uzbec, să planteze panseluțe pe curul meu, deși am încercat să îl asigur că strică probabil răsadurile acolo. Așa că fetelor, nu avem de ales... Cum facem, tragem la sorți sau o luăm în ordinea vârstei?



Bestilă se aranja cu grijă pentru întâlnirea pe care, nu se îndoia, senatorul avea să o onoreze.
Cu o seară înainte mica demonstrație a lui Alioșa de dezrăsucire a coarnelor berbecului fusese destul de convingătoare, dacă ar fi să se fi luat după clănțănitul de castaniete ale gurii lui Pontovan.
Aparatul de ras ocolea cu grija și îndemânarea unui pilot cu experiență numeroșii negi și veruci de pe față, încercând să dibuiască smocurile de păr de-o parte și de alta ale cicatricii și reușind într-o oarecare măsură. Părul fusese prins cu grijă într-o codiță cochetă, scurgându-se ca o cascadă de la polul cel mai decliv al cheliei până la umeri, făcând un unghi greu sesizabil de departe cu coloana ușor scoliotică. Își tunsese cu grijă sprâncenele, atât cele de la ochiul bun cât și pe celelaltă și pieptănase cu cochetărie smocurile de păr din urechi. Dinții din față jos, singurii, sclipeau de albeață, făcând un contrast cochet cu vârful limbii, mereu în tentativă de a evada din celula prea strâmtă a gurii.
„Da, arăt bine” constată el atunci când își trase redingota aurie, perfect asortată cu ciorapii sclipitori de sub pantalonii poate un pic cam scurți. Nimic ce o cămașă siclam, de firmă, nu ar ascunde și alesese special această culoare din respect pentru pantofii de gală, portocalii.
„Dacă nici eu nu sunt gigolo, atunci le-a pierit sămânța” cugetă el atunci când, în sfârșit, coborî să deschidă ușa, care suna de câteva minute.
Lara era și ea cochețică. Un machiaj inteligent ales reușea, la lumină frontală, să atenueze nasul puternic și decolteul era atât de adânc încât un bun observator ar fi putut zări zona de inserție a sânilor, sprijiniți de corset. Þinuta era sfielnică și totuși îndrăzneață, ca și fata, care țâșni brusc în antreu, țipând
- Nu mă viola, sau măcar dă-mi un gin tonic înainte !
- Mai degrabă mi-aș viola iapa. Cine ești tu, cercopitecule?
- Sunt fata lui Pontovan, Lara. Zicea tata că ai decis să îi dai drumul ca să beneficiezi de nurii mei, ștrulubaticule
- Mai mulți nuri are el, ce dracu la voi s-au scos oglinzile în afara legii? Serios, e la mișto? Sunt la „Camera ascunsă”?
- Nu, omule, sunt Lara, fata senatorului.
- Oi fi, dar eu am zis că mi-o trimite pe aia fără branhii. Nu te supăra dar tu ești la frontierele chirurgiei estetice și tare mă tem că nu ai primi viză de intrare. Spune-i lui taică-tău să trimită, dacă are, vreo fată zămislită cu o femeie și nu cine știe ce coș o fi primit de la grădina zoologica, mama lui de zoofil. Alioșaaaa ! Avem probleme.
Ajunsă acasă Lara încerca să îi explice senatorului:
- Tată eu am fost cât se poate de aranjată și de drăguță. Îmi luasem și poșetuța aia argintie, eram cu balerinii noi și nu mă rujasem excesiv. Cred că omul este de fapt misogin, asta e, urăște femeile, de m-a putut izgoni. Sau homosexual. A zis să o trimiți pe Iona.
A doua seară Bestilă nu mai era la fel de cochet. Deschise totuși ușa, numai și numai ca să o constate, proptită în sonerie ca o orcă eșuată pe o plajă, pe Iona.
- Ho, nu mai suna așa că nu e cofetărie aici... Cine ești
- Iona, fata lui Pontovan. Am venit la violat, dar să știi că sunt fată mare, nu am de gând să mă las și oricum trebuie să îmi dai în prealabil o floare
- Floare? Mănânci și salată deci? Și despre ce violat vorbești că dacă nu ai vorbi din când în când nu aș putea găsi nici locul ...
- Mi-a spus tata să vin, am venit, acuma fă-ți poftele cu mine, ce să fac
- Ce pofte, femeie, că se curbează lumina când trece pe lângă tine. Dacă mai faci un pas spre mine intru în atmosferă. Și zi-mi ce ai la ochi?
- Mascara Guerlain
- Mai bine puneai o mască obișnuită. Vezi cu vreunul ?
- Mda
- Uite atunci, acolo e poarta și zi-i lui tac-tu că, după ce termină de rupt lemnele de foc cu caratele, îl trimit pe Alioșa la el.



Trecuse o săptămână de când se mutase Bela.
Alioșa se dovedise un om neplăcut, dar în felul lui convingător.
Ușor deviant din punct de vedere sexual, dar fusese și vina lui Gaston, care sărise cu cavalerismul său caracteristic să o apere; cine ar fi crezut că mișcările de wado kai aplicate uzbecului ar fi reușit să trezească în acesta atâta pasiune. Fapt este că, după aceea, influențat și de usturimea de care se tot plângea Gaston, Pontovan a ajutat cu mâna lui la împachetarea lucrurilor Belei.
Nu putea uita mica gafă pe care o făcuse atunci când Bestilă îi deschisese ușa și, deși se clarificaseră între timp că nu nimerise la Grădina Zoologică, ceva îi spunea că egoul omului ar fi putut avea de suferit, oricât a insistat ea că de fapt gorilele au ceva sexy și că îngrijitorul la care se referise este valetul.
Bestilă părea la fel de atras de ea ca orice alt bărbat pe care îl cunoscuse.
Nu o violase, deși încercase în prima zi; un anume chicotit însă, în momentul în care acesta își dezbrăcase chiloții cu picățele determinase adormirea subită a șopărliței ce părea a foșgăi prin lanul de mărar exhibat (sau cum îi plăcea el să o alinte – dragonul care scuipă pârjol).
Ulterior, înțelegând cu cine are de-a face, Bestilă schimbase abordarea.
Unul din secretele lui ascunse, fără îndoială vreun blestem de la o zână misandră, îi făcuse dragonul extrem de sensibil la chicotitul feminin, practic o biată unealtă folositoare doar la eliminarea excesului de bere.
Ca atare omul decisese să rupă blestemul, fiind convins că numai un sărut ar putea elibera dihania din lanțurile invizibile în care era țintuită.
Cum Bela nu se grăbea cu sărutul, în ciuda a proposurilor subtile, Bestilă devenise un bun ascultător, aproape la fel de bun pe cât era Bela de talentată la vorbit.
Aștepta cu orele ca femeia să își termine toaleta, adesea numai și numai ca ea să înceapă demachierea.
Știa că este de vină încă dinainte de a înțelege pentru ce anume și se obișnuise să poarte haine de firmă în culori închise, ciorapi asortați, cămăși cu rever și ac de cravată.
Gătea, îi făcea ceai cald și ajunsese să fie expert în absorbante, ojă și fond de ten. Ieșea din ce în ce mai rar cu băieții și asta doar dacă nu era concert de harpă, expoziție de ceramică, vernisaj de artă modernă sau zi de mambo la sală.
Îl concediase pe Alioșa din motiv de căutătură obraznică și ratase pănă și meciul cu reprezentativa Mordor, toate numai și numai pentru a-i demonstra iubitei că merită acel sărut pe fruntea balaurului adormit.
Dar de fiecare dată când venea vremea de violat, de fiecare dată când lenjeria zbura pe ferestre și reptila începea să dea semne de viață, chicotitul Belei se prăvălea asupra ei ca o ninsoare de primăvară pe un ghiocel mult prea fraged.
De-abia după 3 luni Bestilă și-a dat seama că ceva mergea foarte prost.
Era, ca de obicei, la coadă la farmacie să cumpere niște creme (de mâini, de ochi, de noapte, de zi și cu gălbenele) când realiză brusc că nu mai vrea acasă. Că îi este dor de mahmureala dimineților de după meci, că nu a mai pus mâna pe zaruri de anul trecut și că, dacă mai coboară o dată capacul la toaletă, va înebuni.
Un plan malefic îi încolți în cap...
- Dragă Bela, uite la ce m-am gândit eu
- Mda, gânditul e punctul tău forte... Ai luat totuși un Algocalmin, preventiv, sper
- Așa e dragă. Uite ce zic eu... Presupun că nu te-ai răzgândit în ce privește ciufulitul balaurului ?
- Nu pun eu buzele pe gușterul ăla nici să curgă din el miere
- Mda, așa bănuiam și eu. Uite însă ce zic... Þie nu ți-e dor de tac-tu? Că nu cred că este corect să te țin aici numai pentru mine și alții să nu se bucure de radierea ta
- Ce să caut la tata... După ce mi-am lăsat reputația aici, Gaston și-a lăsat virginitatea în făcălețul lui Alioșa, ce mă mai așteaptă pe mine acolo ?
- Eh, nu e chiar așa... În primul rând tu ești o femeie elevată, de idei, mult deasupra taclalelor lumii. În al doilea rând tu ești o încântare și o bucurie pentru privilegiații care ajung să te cunoască. Și nu în ultimul rând simt că ai nevoie de un pic de spațiu, pe care poate eu nu ți-l pot oferi întotdeauna.
- Lasă măi prostiile. Mi-e bine aici. Mai bine zi-mi, sper că nu ai uitat să îmi iei și o forfecuță de la farmacie.
- Nu aveau, dar mai caut. Dar zi, puiule, serios, ce zici, du-te până la ai tăi, mai vezi ce simți acolo, și dacă vrei să te întorci te aștept, nu-ți fă griji.
Discuția dură câteva zile, dar într-un final Bela acceptă că nu este o idee atât de proastă. Mai ales că, în graba plecării, când cu Alioșa, își uitase moațele, ursulețul și trusa de manichiură acasă.
A doua zi fiecare cu treaba lui.
Bela pe drum, cu cadouri pentru cei dragi și cu veștile bune.
Bestilă cu lăcătușul să schimbe iala și pe seară la pet shop, să cumpere dobermani.
Reunirea cu familia a fost emoțională.
Pontovan fusese numit din nou baron local și contractele reîncepuseră a apare așa că vila era plină de admiratori și curtezani ale fetelor mai mari.
Gaston părea un pic rigid, deși nu atât de rigid pe cât fusese în ziua plecării și se dovedise un pic prea imaginativ în momentele în care și-a dat cu presupusul în ce privește programul Belei în lunile care trecuseră, ca să fie iertat.
Mama, doamna Pontovan hotărâse, a doua zi după numire, să îi mai dea soțului ei o șansă și ea a fost cea care, după o săptămână de vizită, i- a sugerat fetei să se întoarcă la bărbatul ei
- Bela, draga mea, eu zic că e momentul să te întorci la Bestilă; poate că e momentul să lucrezi un pic la relație, că din ce îmi zici pare o persoană cu multe atuuri
- Da, mamă, nu este, dacă fac abstracție de miros, aspect, intelect, voce și apucături, un om rău, dar are o obsesie cu pupatul șerpișorului său narcoleptic
- Ce să zic, fata mea, de parcă până acuma nu ai mai suflat în lighioană; nu fi fraieră, nu mai pui mâna pe așa prostănac cu ventil, ascultă-mă pe mine
Semnificativa discuție fu întreruptă de strigătul fetelor mari de jos
- Mamă, Bela veniți repede, este Bestilă la televizor
Coborâră degrabă, numai și numai pentru a vedea ultimele imagini ale reportajului, arătându-l pe Bestilă căzut printre răsadurile de trandafiri din curtea castelului, aparent nemișcat.
- Reporterul zice că, de când a fost părăsit de Bela și în lipsa unui sărut din dragoste adevărată, omul agonizează. Că de fapt și de drept acel sărut ar elibera din străfundurile lui un prinț roșcovan, de mult prea multă vreme ascuns, capabil de vitejie dar mai ales de dragoste.
La auzul cuvântului „prinț”, dar mai ales „roșcovan” Bela se năpusti în caleașcă și, câteva ore mai târziu era în fața castelului, privind ușor temătoare la cei doi Huskies care o mârâiau prin gard.
- Bestilă, Bestilă, am venit... Te-am ales ... Sunt gata să eliberez roșcovanul, de o fi să-l mozolesc o oră. Zi-mi că n-ai murit !
- Bela... Bela... Bela și mai cum? Se auzi, împleticită, dintre răsaduri, vocea bețivului
- Bela, iubita ta; fata lui Pontovan
- Cred că mă confundați domnișoară, eu nu sunt Bestilă, nu trag să mor și nu am cheia de la poartă. Lăsați că vă chem eu când o găsesc, stați zilele astea pe lângă telefon, pa
De-abia spre seară a înțeles Bela că omul vorbea serios.