Filip se pricepea la sărutat.
Începu cu o mângâiere blândă, de catifea, discretă ca una din paresteziile ce anunță o criză de tetanie; buzele tânărului crescură în intensitate, gradat, peste buzele întredeschise ale prințesei, într-o ascensiune bine gradată și, într-un final, jucăușă, limba își făcu apariția ca o veveriță sfielnică intrigată de bufniturile alunelor coapte căzute printre crengi.
De-abia când mâna stângă a prințului se încleștă, ca o mână de urangutan dezechilibrat de o cracă, de sînul drept al prințesei, aceasta deschise în fine ochii.
- Puterea dragostei adevărate, murmură impresionată regina mamă, în timp ce zgomotul plesniturii răsună în liniștea dormitorului princiar.
- Te-ai trezit iubita mea, constată și Filip, mângâindu-și urechea peste care palma prințesei lăsase o imperceptibilă dâră de sânge.
- Slavă cerului, mai completă și majestatea sa.
- Pârtie !! strigă Aurora, împingându-l cu putere pe Filip. Pârtie !! continuă ea năpustindu-se spre toaleta la care nu mai fusese de atâta vreme.
- Bravo, prințe, constată încântat regele. Te-ai dovedit mai puternic decât blestemul și mai priceput decât eram eu în tinerețe, observă el, în ciuda pufnetului sonor al soției
- Peste așa o ștachetă ar sări și melcii cu osteoporoză, fără elan, constată regina.
- Vorbești acuma, vorbești, dar ai uitat cât de fericită ai fost atunci când prințul tău, mandea, am rupt blestemul...
- Cred că hârșâitul bărbii tale nerase din seara aceea ar fi trezit și un raton anesteziat, deși posibil ca halena să o fi făcut dinainte, în cazul unei viețuitoare cu nasul atât de fin, fie ea în comă
- Lasă că după 20 de ani fără Colgate nici gurița ta nu mirosea chiar a viorele contratacă, un pic nechibzuit, regele
- Eu prinț ca tine, neras, cu gulerul prins alandala și cu tunica atârnând neglijent din armură chiar nu mai văzusem.
- Sunt convins că te topeai de dorință când m-ai văzut atât de neconvențional
- Da, de dorința unei perfuzii cu diazpam. Ca aia care mi-am pus-o după noaptea nunții.
- Păi, judecând retrospectiv, nici eu nu am fost prea inspirat. Þin minte că, mergând spre Castelul Fermecat mă tot întâlneam cu fel de fel de prinți și cavaleri... Făt Frumos, de exemplu, se jura sus și tare că și-ar fi sărutat mai degrabă iapa, Harap Alb că mai mult decât să – ți tragă pilota pe față nu a putut face, iar Șarmantul mi s-a confesat că, în ziua în care a intrat în iatacul tău, heterosexualitatea lui a primit o aprigă lovitură.
Filip asculta frumoasele amintiri depănate de viitorii lui socri gândindu-se că, spălată și aranjată, Aurora nu ar fi arătat chiar atât de prost. Un gând ușor neliniștit îl străbătu totuși auzind pe cei doi:
- Dar, mamă, nu înțeleg... Și tu ai suferit de același blestem?
- Da, mă rog, am omis a trece asta în anunț. Vezi, acum vreo 100 de ani, pe vremea bunicii mele Tatiana, cu ocazia logodnei acesteia, s-a făcut o mică petrecere de burlăcițe, pentru zânele, vrăjitoarele și prințesele cu care aceasta era prietenă. Chef mare, cocktailuri, stridii, iarbă și, la final, și vreo doi stripperi, zmei din Moldova. Fum a ieșit din băieții ăia, pare că s-au lăsat pe viață de răpit prințese. Din păcate însă s-a dovedit că unul din ei era, part time, paparazzi așa că a doua zi toată tărășenia a apărut în Cancan, cu poze și cu titlul „Ruj anatomic pentru majestatea sa prințul”.
Scandal mare la curte. Prințul a dorit într-o primă fază să renunțe la căsnicie, interpretând cu primitivitate imaginile din ziar ca fiind un comportament subvirginal al prințesei și a fost nevoie de declarația directorului publicației care să recunoască, după trei zile de discuții și 4 degete tăiate, că totul a fost o făcătură și pozele niște falsuri ordinare.
- Deci nu bunicul dumneavoastră a aruncat blestemul?
- Nu, nici vorbă. Omul era pâinea lui Dumnezeu. Până și în ce-l privește pe unchiul meu, mulatrul, nu a bănuit vreodată că explicația cu melanodermia infantilă ar putea fi întrucâtva eronată. Nu, nu luminăția sa, stuchi-l-ar mâțele de om minunat, dar a pus mâna pe ziar și Arabela, Zâna Încruntată.
- Cine e Arabela?
- O băbăciune ce locuiește în Codrul Virginelor. Fostă colegă de școală cu Tatiana, președinta clubului de șah și olimpică, faza pe regat, la torsul lânii. Tocilara și turnătoarea clasei, mândră nevoie mare că, spre deosebire de celelalte colege prințese, a intrat la o universitate particulară de zânărit. Femeia tocmai își dăduse licența și, când a văzut că nu a fost invitată la paranghelie, a luat foc.
- Și a aruncat un asemenea blestem pentru atât de puțin?
- Era și ea la începutul carierei. Se pare că tot ce dorise fusese un blestem simplu de tip „Trezi-le-ai zdrahonul doar molfăindu-l” dar cumva i-a ieșit „Trezitu-te-ai numai molfăită bine”. În plus a și scăpat toată sticla de praf de zână, că îi tremura și încă îi tremură mâinile ca la un rezident la vizita profesorului, așa că blestemul a devenit ereditar.
- A, dar baba mai trăiește?
- Sigur. Dar este greu de ajuns la ea în codrul ăla al ei.
- Da? De ce?
- Păi Codrul Virginelor se numește așa pentru că este de nestrăbătut pentru orice ființă vie, cu excepția celor virgine. Practic nu a mai călcat nimeni pe acolo de 30 de ani. Executăm criminalii aruncându-i acolo. Plus că nici nu merită, că baba este un pic spasmofilică după atât de multă viață în puritate trupească.
- Nu vă faceți griji. M-aș duce eu dar vă dați seama că așa mândrie de bărbat ca mine nu apucă să facă nici trei pași în desiș, exageră un pic prințul. O să o trimit în schimb pe Aurora când își revine.
„Tare aș vrea să o văd și pe asta” gândi mama soacră, fără să mai comenteze.


Pregătirile pentru nunta princiară erau în toi, deși o parte din aranjamente păreau destul de anevoioase.
În iatacul domniței Aurora și mama ei reluaseră controversa din seara precedentă
- Nu prea vreau, mamă, nu prea vreau. Tu te-ai uitat la el?
- Da tu te-ai uitat la taică-tu? Și sincer să fiu acuma, după atâția ani de eforturi ale mele, arată bine.
- Tot mi-o bagi pe asta cu tata, dar uită-te la Filip. Slăbănog cu burtă nu mai văzusem până la el și și-a și lăsat căcatul ăla coliliu să îi crească pe față de parcă ar fi umorist la Circul de Stat din Minsk. Păi nu mai bine mai dorm eu 3-4 ani că o veni și vreun pământean la mine, că nu oi fi sluta slutelor
- Te înțeleg draga mea, dar chiar nu se mai poate. Ãsta e al cincilea în ultimii 10 ani și, sincer, de-abia l-am găsit. Nu îți dai seama câte afișe, fluturașe, și mesaje publicitare am dat. Pe ăsta l-a agățat tac-tu cu un cont fals pe Facebook, să nu crezi că a fost ușor. Dacă pleacă va trebui să umblăm după hipsteri prin baruri și atât de jos nu vreau să ajungem, la urma urmei suntem o dinastie milenară.
- Mă mai și freacă la cap toată ziua cu blestemul. Că ce face el dacă îi fac fată, că nu are chef să îi adoarmă aia, că nu este OK, să mă duc în Codru să vorbesc cu Arabela. Că ce face dacă îi fac mai multe fete, vinde zestrea să facă incubator. Că neaparat să mă duc.
- Mda, urăsc bărbații ăștia care își imaginează că dacă dormi de la 16 ani ești neaparat virgină. Așa era și taică-tu a doua zi după noaptea nunții, tot se scărpina în cap, ofta și mă fixa întrebător...
- Păi nu e problemă mare, că i-am zis că sunt alergică la polenul de fag, dar simt eu că, de când m-a văzut îndopându-mă cu miere nu mă prea crede. Oricum, sincer mamă, tare aș mai aștepta....
În sala de jocuri Filip și regele jucau o tablă.
- Zău așa tată, nu zic că mandatul de premier este chiar rău, dar având în vedere că totuși vorbim de un blestem poate că nu ar fi de prisos și un mic supliment. De exemplu exclusivitatea la bătucirea trotuarelor, la schimbarea bordurilor și achiziționarea de abacuri pentru funcționărime ar putea compensa un pic această surpriză.
- Fiule, nu zic nu, dar am și eu baronii mei, nu pot să îi trimit la vârsta lor la muncă cinstită. În plus nu văd ce rău poate fi să ai două, trei fete adormite, eu mă rog de Liga Zânelor de peste 20 de ani să o adoarmă la loc pe nevastă.
- Vorbiți așa acuma, dar o să vedeți că, peste ani, când vom vedea sânge din sângele nostru dormind toată ziua, cu unica speranță ca vreun aventurier nespălat să o zăbălească contracost nu o să vi se mai pară atât de comic.
- Nu e chiar așa... Uite și la Aurora, dacă nu ar fi sforăit atât de tare aș fi lăsat-o și acuma să doarmă. Dar, sincer, mă săturasem să petrec noapte de noapte cu ochii pe pereți și tampoanele în urechi sperând că o să își schimbe partea.
- Oricum cred că ar trebui mers la Arabella. Nu poate fi atât de greu să o convingem, mai ales că blestemul, așa cum fusese el gândit inițial, nici măcar nu este o chestie rea.
- Da, din păcate mă-sa s-ar fi dus, înainte de căsătorie, dar era alergică la frunzele de stejar și uite că Aurora nu poate din cauza sensibilității la polenul de fag. Așa ghinion într-o familie, mai rar.
- Dar nu o putem suna?
- Nu este de mult în aria de acoperire că nu am găsit pe nimeni să construiască releul.
- Porumbei, ceva?
- Cad secerați la intrarea în pădure.
- Mă gândesc eu la ceva.


Filip avansa anevoios prin codrul des. Douăzeci de ani de masturbație compulsivă își găseau fireasca răsplată acum când, aparent, lianele și tufișurile se trăgeau miraculos din fața lui. Călcase peste destule schelete la intrarea în pădure pentru a recunoaște că blestemul ciudat ce atârna deasupra acesteia era extrem de palpabil și, deși asigurat de pavăza invizibilă a castității sale nemărturisite, tot își dorea să termine misiunea cu repeziciune.
Casa Arabelei era destul de discretă și fusese la un pas de a o rata. Mieunatul celor 5-6 pisici ce o străjuiau îi atraseră totuși atenția, așa că bătu la ușă cu timiditate. O femeie încruntată între două vârste răspunse:
- Cine este acolo ?
- Mă numesc Filip, o caut pe doamna, pardon domnișoara Arabela, Zâna Încruntată
- A, păi mai mergi jumate de oră și o găsești, răspunse femeia
- Vă mulțumesc, sărut mâna, răspunse prințul când, cu un hohot de râs femeia îl opri:
- Eu sunt, tolomacule, chiar credeai că sunt o sută de zâne în pădurea asta? Vezi dacă nu ai mâncat pește când erai mic?
- Mda, teribil de amuzant.
- Nu te întreb cum de ai reușit să intri în pădure, că văd cu ochii liberi. Tu și peste 10 ani o să poți culege ciuperci liniștit prin zonă. Zi mai bine cu ce treabă pe aici?
- Păi, cum v-am zis, sunt Filip și m-am îndrăgostit de Aurora, fata împăratului. Urmează să mă însor dar mi-e frică că blestemul pe care l-ați aruncat asupra familiei să nu îmi urmărească eventualele progenituri, așa că am venit să vă rog, dacă aveți timp și plăcere, să îl ridicați.
- Fata e chioară? se interesă zâna
- Nu, e un pic vorbăreață, alergică la tot felul de lucruri, cam dezordonată, mereu obosită și câteodată enervantă, dar nu cred că este și chioară. De ce întrebați?
- Așa, fără vreo intenție. Uite, flăcău care este treaba – blestemul ăsta l-am făcut pe vremea când eram doar stagiară și credeam că am talent. Dar pare că nu este deloc așa. Þineam de exemplu cu Dinamo și am vrut să îi binecuvântez să nu piardă niciodată vreun meci de Liga Campionilor și uite că se fac acuma 243 de ani de când nu au mai luat campionatul. Mi-am dorit să fac din orașul meu natal, Constanța, o nouă Copacabana și de atunci a ajuns Mazăre la al 10lea mandat și campion regional de samba. Când am vrut să am și eu un parc plin de curățenie în jur, a doua zi era păduricea asta în loc. În general am tot avut ghinion cu blestemele și, sincer, prefer să nu mai fac și alte trăznăi.
- În alte situații aș zice și eu să folosiți bagheta doar pentru grataj, dar în contextul problemei mele vă conjur totuși să încercăm să găsim o soluție.
- Păi o soluție pare să fie de fapt... dar nu prea îmi convine
- Este ceva ce pot face eu?
- Păi, cu ani în urmă, la cursul de „Desfacerea blestemelor” știu că profesoara ne învăța că, o dată cu pierderea virginitatății, unei zăne i se desfac toate blestemele de până atunci, fie și numai pentru a se putea concentra pe relație. Dacă nu ai fi atât de liminar din punct de vedere al esteticii generale am putea încerca...
- Mamaie, tu ai văzut un pic scheletele din pădure?
- Eu nu zic că nu ar putea fi și riscuri, nemaivorbind că personal numai la gândul de a-mi pierde virginitatea cu tine încep să le invidiez.
- Altă soluție nu o fi oare?
- Nimic la care să mă pot gândi de fapt. Știu eu, să faci numai băieți.
- Off, dumnezeule, pare că nu am de ales.... Hai să o facem.
- OK. Ia însă gluga aia te rog și stinge lumina.
Filip se execută și se apropie timid de zână când, un gând neplăcut îl străfulgeră
- Și zici că Dinamo de-acum poate să ia campionatul?
- Dacă merge, da
- În cazul ăsta rămâi cu bine, strigă prințul și o luă la fugă, cu gluga încă pe față.