1.Mintea își găsește adăpost în spațiile cugetului, irizând reflexivitatea și reflecțiile, desfășurat în raționamente verosimile, și în spațiile memoriei, aducând frânturi de trecut în prezentul cu fluxuri și refluxuri existențiale.

2.Când puterea de a-ți căra ființa prin viață se micșorează, când vorbele spurcate mestecă calomnii crase, ne mai rămâne visul, străbătut de un curcubeu irizând sublim în nuanțele policrome ale poeziilor sublimând existența.

3.Când fapta se întoarce în sine, având efecte nocive, când iubirea preferă pervertirea în lasciv, lubric, depravare, ne mai rămân idealurile și ambițiile, pentru a căror atingere luptăm, căci lupta justifică existența.

4.O dihotomie siderală împarte lumea în două : o lume care cultivă bucuria, veselia, înlocuind amurgurile cu răsărituri continue, iar cealaltă lume, crescută din idiosincrazii față de lumină, adevăr, estetică și armonie, se străduie să demonstreze că viața nu e nebună, chiar dacă are simptome care conduc la această concluzie.

5.Nefiindul și-a cerut scuze în fața vieții, că a prefăcut oamenii diluați de neputințe în zombi și strigoi, că le-a sfărâmițat întregul ființial în părți eterogene, mișcându-se dezordonat și haotic.

6.Întunericul se inserează în ochii goi, în gândurile vide și în sufletul lipsit de strategii existențiale.

7.Întunericul poate să dispară dacă îl strângem într-o sferă în care inoculăm substanța energetică a luminii obținută prin empatizarea cu Dumnezeu.

8.Dincolo de spațiile destinului care se conturează prin ceea ce gândim și ceea ce facem, ființează nimicul, un 0 care ne deposedează de simțuri.

9.Cerșetorul orb își cară mormântul cu el în fiecare zi, își duce zilnic duhoarea existenței sale mutilate de sărăcie lucie și de orbire.

10.Totul în cerșetor arată falimentul complet al vieții.